Nu te cunosc. Nu mă cunoşti. Merit o şansă.
Te văd aproape în fiecare dimineaţă în 41. Tu cobori la Cora. Eu mai merg o staţie. La un moment dat am coborât şi eu cu tine. Vroiam să văd unde mergi. Ai intrat la metrou. Eu am mers la birou. Asta fac oamenii mari: dimineaţă merg să muncească, nu au timp să urmărească umbre prin Bucureşti. Probabil că şi tu eşti om mare. Pari mai mare ca mine. Sau cel puţin pari mai Om. Nu te interesează nimic din jurul tau. Nu te uiţi la vânzătorii de brichete uriaşe. Nu te uiţi nici la mine cum mă uit. Te ai pe tine. Şi eu aş face la fel dacă te-aş avea pe tine. Şi totuşi pari singură… sigur nu ai nevoie de cineva?
În nici una dintre dimineţile în care stăteam lângă scaunul tău nu am avut curajul sau inspiraţia să-ţi spun ceva. Ce aş fi putut să-ti spun? Vezi că e destul de aglomerat tramvai azi şi ar trebui să te îndrepţi spre uşă că se apropie staţia ta? Ar fi fost ciudat. Aş vrea ca uneori legile de atracţie universală sa fie altele. Să am o scuză să vin lângă tine, să te ating. Să fie vorba de fizică. Dorinţa nu e fizică. Nu ţine nici măcar de pornirile animalice care îi fac pe unii să exclame: “Eşti bună rau!”. Recunosc, “eşti bună rău”, dar ochii tăi ascund mângâieri pe care aş vrea să le simt în Praga, în spatele privirii tale în gol stau cu siguranţă gânduri despre răsărituri în Vamă…
Şi totuţi pari singură. Şi camera mea întunecată e singură. Nu îi sunt suficient. Merită o şansă. Are nevoie de lumină şi atunci când jaluzelele sunt trase. Se simte inutilă, fară un scop. Nu cred că tu te simţi la fel. Până şi tu meriţi o şansă. Şansă pentru ce? Eu pentru ce? Ea pentru ce?
Mâinile tale au nevoie de un punct de sprijin. Mâinile mele au nevoie să comunice. Ele simt nevoia să spună ceva. Ce? Ar trebui ca mâinile tale să le intrebe.
Merităm o şansă. Da, cu tine vorbesc, tu cea din 41 care mă faci să mă trezesc la 8:20 ca să iau tramvaiul de 9:11 spre muncă. Da, tu din cauza căreia intarzii 33 de minute în fiecare dimineaţă, tu care cobori la 9:23 la Cora ca să te duci la metrou.
Eu as printa articolul si as incerca sa i-l var in buzunar.. dar deja intram in sfera filmelor de Hollywood:P
Meriti toate sansele din lume. pe toate, pe toate, pe toate.
De obicei as fi spus asta dupa 2 beri cand totu’i dans.
Da imi vine sa zic ca meriti toate sansele si dimineata, fara cafea bauta and with loads of grumpiness.
Ramane sa auda si fata …
Mersi 🙂
ce te face asa de sigur ca meriti o sansa?
Daca nici macar eu nu as crede ca merit o sansa atunci cine sa creada? :-s E totusi ceva atat de relativ…
Poate ai norocul sa fie printre cititorii blog-ului tau. Cred ca toti avem aceeasi fantezie cu o “acea” din metrou/tramvai. Si poate ca toti simtim acelasi impuls, sa-i intindem o mana cand coboara, sau dimpotriva, s-o impiedicam. Iti recomand sa ramai la fantezia pe care o ai acum, n-ai vrea s-o spulberi in momentul in care s-ar speria de abordarea ta, parandu-i poate prea indrazneaza… dimineata… in tramvai.
sau ai putea incerca la “din dragoste”
Radu, e mai bine uneori sa nu faci nimic nu pentru ca s-ar speria ci din potriva. Nu se sperie, te vezi la bere, te vezi dimineata, te vezi… si apoi gata.
mircea,bai:))
berea ca berea, dar sa fie Timisoreana :))
hai fa-i si-o poza cumva, s-o vedem si noi
Proka, Ehe… Macar de-ar exista 🙂
Oricum, intra vedete la mine pe site 😀 Ura!!! 😛
LESEB rules 🙂
http://www.youtube.com/watch?v=YzpMBscDNbM
am gresit linku… asta era http://www.youtube.com/watch?v=Wv3uGw4n-mo&feature=related
Mihai, mersi pt link 🙂 Am uitat de melodia asta 🙂
http://www.trilulilu.ro/wolfy_4you/22e9bec289d50b 😉