784

Închideam ușa în urma mea când am reușit să identific al 784-lea moment care a dus la Gelu cel de acum.

Eram în clasa a 11-a singur cu mingea de baschet prin luncă și aruncam în neștire la coș în momentul în care o tipă pe care o știam mai mult din vedere s-a așezat pe iarbă și a început să mă privească. Nu știam despre ea decât că e în corul bisericii și că la un moment dat am împărțit aceeași masă, ea fiind singurul om care bea suc într-o mulțime de băutori de bere. Nimic mai mult. Poate doar faptul că o vedeam tot timpul la brațul unui tip cu care se potrivea.
După ce am terminat „partida” m-am așezat lângă ea și am început să vorbim despre nimicuri și despre faptul că s-a certat cu el și despre… Nu știu de ce am trecut peste podul suspendat peste Moldova și am ajuns pe stâncile din mijlocul apei dar îmi aduc aminte că mi-au sărit în ochi sfarcurile ei în timp ce stătea întinsă. Începuse să se plângă despre faptul că el nu o mai înțelege în momentul în care mainile mele se jucau cu sânii ei în așteptarea unei palme care să mă izbăvească de momentul de regret ce va urma.
Sărutul a venit de la sine la fel ca și colțul întunecat din parc în care ne-am retras pentru a continua să o ascult (s-a dovedit că nu a fost destul de întunecat sau îndepărtat dar asta e total altă particică din Gelu).
A doua zi ne-am întâlnit din greșeală în același colț de oraș și salutul a fost destul de ciudat pentru amândoi. După câteva luni ea s-a măritat cu tipul care nu o înțelegea. Acum câteva luni am intrat în magazinul în care ea era vânzătoare și am avut o conversație ieftină despre vreme și facultățile pe care le urmam. Când am început să scriu postul ăsta nici nu îmi mai aduceam aminte cum o cheamă. Acum mă plimb singur prin toamnă într-un metrou care nu mă duce nicăieri.