Fara morala

601. Regie. 5 controlori. Fiecare își găsește o victimă. Singura doamnă dintre aceștia îi „acostează” pe 2 tineri care nu au niciun act la ei. Unul dintre aceștia își savurează cafeaua în timp ce-i explică faptul că nu aveau de unde lua bilet. Celălalt nu spune nimic, lăsându-și maistrul să-l învețe „cum stau lucrurile în București”. După 2 stații doamna le propune să împartă amenda. Tânărul nostru, care ne-a râs de o săptămână, îi dă 30 de ron din mărinimie. Discuția continuă într-o notă mult mai relaxată. Ca un adevărat posesor de tricou cu „Gigolo Italiano”, în timpul liber, studentul nostru o face pe angajata RATB să-i pară rău pentru banii luați dar cu regret nu are ce face, trebuie să-și facă și ea meseria. La Eroilor coboară RATB-iști cât și învățăcelul, fascinat de „skill-urile” prietenului lui experimentat care rămâne în autobuz cu aceeași cafea în mână. Cu un rânjet de victorie acesta își îndreaptă privirea în toate direcțiile în căutarea admirației celor prezenți la fapta lui de eroism. Sincer, eu aș fi plătit 50 de lei.

Cismigiu. Rânjetul persistă. 601 aproape gol. 4 gorile cu legitimatii de RATB. Tânărul își pierde zâmbetul: „Pai… a mai fost un control și mi-au rupt biletul”. Farmecele lui nu par a funcționa în fața celor 100 de kilograme de indiferență. În lipsa de alte victime ceilalți 3 merg în spate la clientul care nu vrea să plătească. Cobor la Universitate.

3 responses to “Fara morala”

  1. :)) Mai eu una am scapat de vreo 2 ori ca uitasem sa-mi iau bilet, insa de cele mai multe ori controloarele sunt cele mai nervoase pe ratb. Oricum e cu dus si intors sistemu asta la noi. Daca am avea non-stop transport in comun si case de bilete la fiecare statie poate si-ar cumpara mai multi bilet.