Amintiri

Eram ieri la masă în Valahia și inevitabil mi-am adus aminte de nunțile de la țară de când eram eu de 12-13 ani și la care crenvurștii polonezi (ce aveam și eu în farfurie) erau nelipsiți, ca și sarmalele de altfel. Era o adevărată plăcere să merg la nunțile de la căminul cultural (mulți unchi/mătușe de vârsta „măritișului”) din Berchișești și să ajut și eu la împărțitul mâncării (se face un mare lanț uman din bucătărie până la fiecare masă) și mai ales să dansez. Eram cu un cap mai mic decât o verișoară cu 2 ani mai mică decât mine dar asta nu mă oprea să o „învârt” la „o populară”. De altfel asta era aproape singura muzică pe care se dansa (care se cânta de altfel), muzica „ușoară” venind de-abia la sfârșit când cei de 50-80 de ani plecau pe la casele lor și rămânea doar „tineretul”. Știu că mă trezeam în mijlocul unui cerc cu oameni fără copii pe vremea aia (acum fiecare e la casa lui, cu plozii corespunzători) și eram un fel de „maimuța grupului”. Era fascinant! Pe la 6 dimineața lumea pleca doar pentru că pe la ora 17 să se adune în același loc la „întoarcătura”, o petrecere mult mai restrânsă.

Nu știu dacă m-a apucat nostalgia dar tot din acea perioadă îmi aduc aminte de „animalul de curte” pe care îl avea bunica: o căprioară, pe care evident că o chema Bambi. A apărut prin primăvară, un mic ied, și a dispărut la venirea iernii… Vacanța de vară am stat alergând prin livadă după ea si de ea. :). Cred că era încă mică și de aceea alergam mai repede :P. Când oboseam mă retrăgeam în copacul meu preferat în acea perioadă (îl numisem „Tarzan”) și mâncam verzăciuni.

Inițial au vrut să o dea la un ZOO dar într-un final cred că au tăiat-o.