„Un elev de clasa a VIII-a din localitatea sucevănă Dumbărveni a murit după ce a fost bătut de doi colegi, în școala în care învățau. Florin Costel Anton nu le-a spus părinților de bătaia primită, de teama agresorilor, și a murit, după câteva zile, la spitalul din Iași.”.
Așa începe sec un articol ca oricare altul din Libertatea. Asta e esențialul: o nouă victimă a violențelor din școlile românești. Un articol mai complet găsiți în Monitorul de Suceava (un alt articol aici). Nu vreau să devin un alt reporter „de la ora 5″ dar astfel de tragedii trec prea repede pe lângă noi… Nu mai suntem „afectați” de astfel de știri seci, nimeni nu se gândește la drama omului din spatele hematomului provocat de „corecția” aplicată de doi „baieti grijulii”. Nu vreau să reiau povestea dar nu pot să nu mă gândesc la mine când aveam și eu 16 ani și eram elev la un grup școlar din localitatea sucevănă Gura Humorului si timp de câteva săptămâni mi-era frică să merg prin oraș de frica unor „băiețași” care aveau ceva împotriva faptului că „mă combinasem” cu fosta prietenă a unuia… în cele din urmă am scăpat din acea poveste nevătămat, dar oricum la 14-18 nu e greu să intri într-o altercație. Odată am fost pur și simplu oprit de doi… „baieti” și mi s-a dat un pumn pur și simplu… nu stiu de ce… cred că au luat și ei o bătaie mai serioasă apoi de la frățâne-miu dar nu asta conteaza acum…
Ce a fost în mintea lui Florin Costel Anton după ce și-a încasat bătaia „bine meritată” (doar jignise o fată — și aici mă simt în dese rânduri)? A fost frica de a spune cuiva, că apoi ar râde eventual lumea de el că „și-a luat-o”, frica de a merge la doctor, sperând că „o să treacă” doar ca să nu afle părinții, apoi profesorii și în cele din urmă agresorii să fie „mustruluiți”, urmând răzbunarea… Noaptea de după incident probabil că a fost lungă… urma să împlinească 16 ani… Ziua și-a sărbătorit-o mâncând tort, cu blatul prea gros și prea puțină frișcă probabil, și ducându-se la câmp. Dupa 4 zile a murit.