Praga – 2026

E foarte ciudat să scriu pe blog. Direct pe blog. Parcă aș fi in 2013-2014. Nici nu știu când a fost ultima oară când am scris constant aici. Fără teme. Fără frica de a rata o literă scrisă greșit. Doar de dragul de a scrie.

(pauză să întreb AI-ul când am scris ultima oară constant pe blog)

La Mulți Ani, mie! 20 de ani de când am blog-ul ăsta, chiar dacă în ultimi 11 a fost practic părăsit.

Am încetat să scriu în momentul în care am început să… fără scuze. Nici măcar nu știu dacă m-am întors. Acum cred că îmi caut o scuză să nu scriu pentru CWS, sau să fac altceva decât să caut texte vechi pe care să le trimit. Tema de săptămâna asta e Călătorie. Atât. Mă gândeam să îmi editez/corectez unul din multele texte scrise din/despre India, sau chiar despre prima mea călătorie in Praga, de unde tocmai m-am întors, dar până și mie mi s-a luat de auto-plagiat.

Căutând textele vechi despre Praga mi-am dat seama că atunci, ca acum când scriu pentru un atelier, acțiunea e fie 99% reală, fie 99% imaginară. Sau orice între cele două. Prima mea vizită în Cehia apare aici, dar motivul pentru care a trebuit să cumpăr două bilete în plus pentru a ajunge acolo a fost altul: a trebuit să îl internez pe tata.

Revenind la 2026, și cât de greu mi se pare să scriu din nou aici, versus ceva pe Facebook sau la temă pentru un curs de scriere, m-am întors acum câteva ore din Praga și a fost exact cum mă așteptam de diferit față de acum 15 ani. Adică în afară de același oraș, nimic nu a fost la fel. De fapt, orașul nu părea atât de schimbat. Eu, în schimb, găsesc puține puncte în comun cu Gelu de atunci. M-am găsit în trei din cele cinci seri plecând de la cazare (acum 15 ani un Hostel, acum un apart-hotel) că totuși nu vreau să stau la bere; am preferat să mă întorc să dorm sau să o frec pur și simplu la cazare.

Motivul pentru care am mers in Praga a fost să alerg Semi Maratonul care a avut loc ieri. Anul trecut am alergat unul în Vilnius, alt oraș în care ultima oară fusesem cu 15+ ani înainte. Inițial voiam să scriu azi și de diferențele de timp dar las asta pentru altă zi. O să zic acum doar de diferența majoră dintre a călători singur, cum a fost cazul cu Lituania, și de a merge cu +2.

Fie te bucuri că poți să mergi unde vrei în ce ritm vrei tu, fie te bucuri că ai cu cine să împarți zâmbete și momente de uimire și încântare. În Vilnius am făcut într-o zi 30+ km pe jos. În Praga am împărtășit cu cineva surprinderea de cât de mare e un urs polar. Să stau să-mi odihnesc picioarele vs. să-mi odihnesc picioarele așteptând să iasă +2-ul de la campionatul mondial de patinaj. Să nu te poți decide unde să iei prânz-ul vs. să comentezi ironic că tot pe bază de Instagram e și masa de azi.

Unul din lucrurile pe care le apreciez cel mai mult din mersul undeva cu soția (și asta înainte de copil) e că suntem conștienți de preferințele celuilalt când vine vorba de a vizita ceva. Acum 12 ani eu o lăsam la intrarea muzeului de ciocolată din Barcelona, eu făceam research prin Dublin legat de bere, ea prin librării. Book Cafe? Merg cu copilul spre cazare și ne vedem acolo. Cafenea cu pisici în care vreți amândouă să stați? Sigur găsesc o crâșmă prin zonă.

O concluzie după Praga: orașul e mai mișto decât Atena (celălalt oraș în care am aterizat în 2026) și decât București-ul (într-un mod obiectiv: calitatea aerului, clădiri, trafic, transport în comun) dar nu am avut aceiați dilemă ca după Valencia: Oare ar trebui să ne mutăm?

Nu am scris pentru CWS dar am scris.

Sper să revin aici.