„Greșeala oamenilor a fost că niciodată nu s-au priceput să se uite lângă ei. Li s-a părut că dacă fericirea există, ea trebuie să fie inaccesibilă sau, oricum, foarte greu de atins. Dincolo de orizontul lor… ” Octavian Paler – Viața pe un peron
Pentru a nu știu câta oară eram cu picioarele pe nisipul de la Stâlp și strigam cât să mă audă toată Vama „Și vara asta o să mă îndrăgostesc…” în timp ce o priveam. Și credeam în versul ăsta adolescentin. Credeam că ea va fi următoarea și ultima mea iubire. Îi știam trupul acoperit de atât de puțină pânză și zâmbetul și era de ajuns să se transforme în noua mea iubire. Nu conta faptul că am mai simțit de atâtea ori înainte exact același lucru. De data asta era pe bune, ea chiar era „the one”. Mă îmbătam cu promisiunea iubirii pe care o caut la nesfârșit.
Și ca orice altă iubire menită să țină până la infinit povestea s-a terminat după un număr finit de zile și de nopți. Primul gând când m-am trezit din nou singur a fost că pot să fac atât de multe lucruri acum că sunt din nou doar eu în patul meu, așa că m-am masturbat cu gândul la nesecatul râu de posibilități sexuale. Am deschis zeci de ferestre și am ejaculat bucuros de lipsa sentimentului de vinovăție. Îmi fusese dor de astfel de libertate. Nu mai trebuie să răspund niciunei tipe de ce nu mai am chef să fac dragoste. Mai bine o labă bună decât o iluzie distrusă.
La un moment dat însă trebuie să te confrunți și cu fantomele trecutului. Cu sânii fostei adică. Îți vor zâmbi inevitabil dintr-un colț al mesei numai că acum nu îi mai simți între propriile degete și vor avea o aură pe care nu ți-o poate oferi decât imaginația. Încerci să-ți aduci aminte diminețile în care dezbracată își căuta lenjeria pe parchetul plin de praf sau nopțile în care o sărutai excitat de prea mult alcool în sânge dar nu poți să vezi decât decolteul unor sâni care acum, acoperiți, nu cer decât să fie venerați. Îți dai seama că tu ai fost cel care a renunțat la ei dar asta nu te oprește să cauți un mod de a-ți ascunde erecția.
În perpetua mea singurătate mă trezesc înconjurat de tipe de ale căror vagine m-am bucurat într-un fel sau altul. Atunci când există o singură fostă domnișoară a fascinațiilor mele e simplu, ea nu s-a ridicat la așteptările mele. Atunci când e vorba de mai mult de patru în jurul unei mese minuscule îți dai seama că e posibil ca tu să fii cel cu probleme. Mai ales dacă, cel puțin împreună, formează imaginea tipei ideale, cel puțin așa cum mi-o imaginam eu la 13 ani când eram rușinat de lichidul albicios rămas pe paginile ziarului cu femei cu sânii dezgoliți.
Și îl ține de mână pe altul. Și se sărută cu altul. Și îi face sex oral altuia așa cum știe că îmi place mie. Și îmi zâmbește. Și îi zâmbesc înapoi masturbându-mi subconștientul cu gândul la probleme de fizică.
Și îmi dau seama că niciodată nu am știut ce vreau de la viață. De la ceilalți și mai ales de la mine. Nu vreau decât să fie bune, ca să nu fie rău. Și astfel de gânduri nu sunt niciodată de ajutor.