Din greșeală am ajuns ieri la primul meu post publicat. A fost scris acum 6 ani.
În timpul ăsta m-am schimbat atât eu cât și conținutul blogului (unii ar spune că cele două sunt strâns legate dar eu unul nu sunt atât de convins). Unele lucruri au rămas însă la fel. Aceeași obsesie pentru căriciordul din Carrefour. Total alt stil de viață dar aceleași dorințe. În afară de asta… mai nimic. Atunci îi scriam Ei, cea lângă care mă trezeam atunci când colega ei de cameră pleca „prin vecini”, acum îi scriu mai mult unei idei. Ideea de „Ea”, un colaj de amintiri și așteptări. Am adunat de unde am apucat un zâmbet, o pereche de ochi, un nas, niște sâni, niște coapse și niște sinapse și le-am amestecat cu un kilogram de frustrări, un kilometru de vise și niște „adevăruri”.
Ce copil eram! Din fericire m-am trezit. Aș vrea să spun că am fost trezit, adus la maturitate de atât de multe ori încât mi-e greu să cred că la un moment dat a existat Gheorghiță.