Am în dreapta orhideea de mai sus… e primită de o colegă 🙂 Nu știu de ce vroiam să vă zic asta mai ales că nu are legătură cu telefonul care a sunat… l-am lăsat de două ori să-mi vibreze în buzunar până să răspund. Speram că e… evident că nu era :). Nu știu ce e zâmbetul ăla dar… nu era… aștept să-mi zică un „Salut!” deși am fost destul de categoric acum 3 săptămâni… sper totuși să zică „Bună!”. Nu știu de ce dar am o reținere pentru „primul pas”. În fine… Aș putea să o sun eu dar…
E vineri. Ora 19:30. Încă la birou. Nu mă plâng… aș fi putut pleca…
Mi-e frică să zic „bună!”. Dacă citești… te rog zi „bună!”.
Gelu, brake all the rules, suna si zi-i “Buna, ma gandeam la tine, am scris si pe blog asta si niste fraieri mi-au spus sa te sun ca nu are ce sa se intample rau” – ce zici, e greu??
aura
PS – poti sa-ti iei toata cutia de bomboane de pe masa daca faci asta 🙂 si inca doua daca se dovedeste ca nu se intampla nimic rau. Daca e de rau insa, o dam pe bere 😛
🙂 Dupa cum ziceam e mai complicat ca aici e vb de o prietenie… si apoi tot eu voi fi cel care va reprosa: “…tot eu am facut primul pas…”
eu nu pot sa scriu despre chestiile astea pe blog. si nu e prea placut, dar ar fi si mai rau daca as scrie
off, da’ complicata e viata asta pentru voi, prietenii complicate, reprosuri cu cine a facut primul pas … haideti ca fac io primul pas daca asta e cel mai greu 😀