Îndrăgostitul, Îndrăgostitul…

Începe să-mi placă noul cartier mai ales din prisma faptului că mi s-au diversificat vecinii.

Aseară când veneam de la muncă pe lângă bătrânul liber m-am întâlnit și cu doi puștani de 7/8 ani. Unul dintre ei, cel mai mic, se dădea cu trotineta în timp ce copilul de 8 ani striga cât putea el de tare în spatele lui: „Îndrăgostitul! Îndrăgostitul! Ești îndrăgostit!” și râdea isteric. A oprit apoi un bătrânel și i-a spus că prietenul lui e îndrăgostit continuând să râdă.

„Îndrăgostitul” s-a întors apoi înspre el:

— Nu te spun!
— Dacă spui, spun și eu că ești îndrăgostit!
— Nu spun nimic!

O să crească ei mari și o să vrea să poată să strige în gura mare: „Sunt îndrăgostit!” dar ceva îl va opri. Se va întreba de ce deși e fericit lângă ea uneori adoarme cu gândul la altcineva, de ce zâmbetul care îi apărea pe față la prima bere băută împreună evită să mai apară sau de ce… Va pune toate astea pe faptul că nu o iubește. Va mai crește puțin și își va da seama, probabil prea târziu, că „îndrăgosteala” nu e decât un „cuvânt”, o idee, ține doar de noi cum o „implementăm”. Atât de mulți oameni, atât de multe vârste, atât de multe iubiri.

Eu te iubesc mai mult din brațele alteia decât poate oricine altcineva să te iubească din brațele tale.