1h 37min 55s

Acum un an când m-am decis să mă reapuc de alergat într-un mod serios, după o pauză de 10+ ani, mi-am propus să termin primul semimaraton sub 2h. Am reușit să o fac în Vilnius în 1h 53min. O cursă în care am suferit, și mi-am dat seama că am nevoie de mult antrenament ca să pot să termin cursa fără să mă doară.

Acum, când mi-am propus să alerg cei 21 de km sub 1h 40, am scos un timp cu două minute sub timpul țintă cu mult mai puține dureri. Întrebarea e: de la ce a fost? De la cele 1500+ de KM alergați între timp? De la lăsatul de fumat? De la perechea de pantofi sport cu placa de carbon? Clar o combinație între cele trei și cred că indiferent care ar fi fost cea principală, tot ceva ce am decis eu că merită să fac.

Într-o sesiune de coaching, în care vorbeam despre problema pe care o am în a recunoaște eforturile făcute de colegi la birou, m-am întrebat ce aș face în următoarea situație ipotetică: dacă aș avea doi copii, gemeni, care ar lua amândoi 10 la Bac, de care aș fi mai mândru? De cel care nu a învățat nimic, sau de cel care a fost la zeci de ore de meditații? Știu care e răspunsul corect, dar inevitabil tot aș aprecia mai mult talentul vs. munca. Cred că așa și acum: timpul se datorează mai mult faptului că mi-e ușor să alerg vs. toate diminețile în care m-am trezit la 7 AM să ies să alerg.