Stau într-un bar și fumez. Au trecut zeci de luni de când nu am mai făcut asta. S-au schimbat atât de la multe. Acum câțiva ani lucrul ăsta era atât de normal; în seara asta când am intrat și am văzut scrumierele pe masă și am simțit fumul m-am gândit că primele lucruri pe care trebuie să le fac odată ajuns acasă e să-mi pun hainele pe balcon și să mă bag sub duș.
De câteva luni tot încerc să scriu un text ca pe vremuri, personal și fără temă dată. De obicei dorința asta pornește de la câte un Facebook Memorie în care apare un link spre blog-ul ăsta. Cum s-au schimbat preocupările, experiențele și dorința de a le împărtăși. Acum șapte ani eram super entuziasmat de o tipă agățată în tren, de un threesome, de o conversație auzită în 41; acum schimb scutece și nu-mi vine să cred cum a evoluat asta mică, de la ghemul mov murdar și extrem de urât pe care l-am văzut cum plângea pentru prima oară, la mascota Michelin care își duce cărticica la gură.
Reminder-ul de azi a fost că acum șapte ani mi-am găsit “peștera mea de burlac”. Nu am regretat în nici o clipă momentul în care am părăsit-o. Acum e la fel de natural să o iau cu o mână pe chestia asta mică și grasă și să o pun sub jetul de la chiuveta din baie cum îmi era pe vremuri să-i spun unei tipe din Club A că nu vreau să o agăț dar să știe că nu există metrou în Drumul Taberei și ar trebui să-și păstreze niște bani de taxiu pentru dimineață.
Același număr de fobii totuși. Nu mai e frica de a fi deconspirat ca tipul nepriceput care se ascunde în spatele cuvintelor multe și frumoase, e drumul cu Uber până la spital când i-a apărut pentru a doua seară consecutiv urme de sânge în scutec. Nu mai am emoții că nu-mi va mai răspunde la mesaje ci mi-e frică de faptul că poate totuși n-am citit cărțile care trebuie de cum să crești un copil independent și fericit. Nu mă întreb dacă o voi convinge pe tipa de la bar să vină cu mine ci sper că peste zeci de ani nu o să dea de oameni ca mine.
Unul din puținele lucruri care au rămas constante în ultimii zece ani a fost dorința de a sta, ca acum, singur într-un bar gălăgios. Nici atunci, nici acum, nu o fac ca să scap de ce mă așteaptă acasă ci mai degrabă invers; să-mi confirm că încă sunt fericit cu mine (lucru care vi-l doresc și vouă).