Acum 11 sau 12 ani m-am îndrăgostit de o tipă. Am făcut-o în felul meu de atunci. La distanță. La foarte mare distanță, sau cel puțin atât de mare cât îți permitea un oraș de 14 mii de locuitori. Era frumos, era inofensiv. Eu o iubeam, ea nu mă știa.
Acum 10 minute am văzut o umbră cum se apropie de masă și după câteva secunde am simțit cum ceva încearcă să se prindă de baza blugilor mei. Am dat din picior și a plecat. M-am uitat în direcția în care a plecat și am văzut o umbră pe care lumea o privea oripilată. Nu merita o așa privire. Eu am fost mult mai îngânduitor cu gândacii care se plimbau prin jurul berii mele prin barurile din New Delhi.
Șoarecele a plecat și s-a întors cu fantoma copilei de acum o mie de ani. Nu știu cât de fantomă, cât de femeie în carne și oase, cât de studentă sau cât de amantă, dar ce-i drept s-a întors cu ea. Cel puțin ea își ține picioarele în aer ca să nu-l calce; sau ca el să nu-i calce pe degetele ce-i ies prin sandalele decupate.
Eram pe malul Humorului când am îndrăznit să mă prezint. Eu eram Gelu și după cinci minute am aflat că ea nu era un personaj de-ale lui Sorescu. Era doar o copilă de care eu m-am îndrăgostit de dragul de a mă îndrăgosti. Așa era pe atunci. Lucrurile erau simple. Te vedeai în ochii ei și nu prea mai conta altceva. Nu știu ce ne-am mai spus, dar în jumătate de oră împărțeam același petec de iarbă în spatele aceluiași boschet.
Umbra a dispărut. Lumea a început să-și odihnească picioarele din nou pe pământ. Ea îl privește pe tipul de lângă. Aștept să se sărute, dar nu par decât să se bucure de aceeași pizza. Eu doar încă mă mir de faptul că m-a recunoscut și m-a salutat. Au trecut totuși atât de mulți ani. Avea doar 13 ani.
I-am ridicat maieul cu neîncredere. Încă nu știam cum se procedează. I-am pipăit sânii ca pe niște giuvaire, ce erau atunci pentru copilul din mine. Am început să le sărut fără să știu ce fac. Buzele mele făceau un drum nesfârșit între sfârcuri, gât și buze. Erau așa fragede. Știam că nu trebuie să continui dar mâinile mi se împiedicau în nasturii ei de la blugi.
Tipul de lângă ea pare un mare idiot. Gata. Am spus-o. Probabil că nu e, dar ea are același păr ca acum 11 sau 12 ani, când îi sărutam buricul și apoi fruntea, când mi-am dat seama că nici măcar buletin nu avea. Același zâmbet și aceeași privire. Dacă aș fi văzut o copilă ca ea în metrou aș fi citit în continuare Teofil și Câinele de lemn, dar ea e chiar aceeași copilă.
Pseudo personajul din Sorescu și-a pus maieul la loc, eu mi-am încheiat nasturii de la blugi și ne-am ridicat. I-am ținut mâna până am ajuns la aleea principală și am vorbit despre nimicuri pe care nu le mai țin minte, până când fiecare a luat-o spre casa lui. Ultima oară, până acum, am văzut-o acum câțiva ani. Era pe lângă același pârâu, dar eram deja alți oameni. Eu, acum, aș mai vrea pentru măcar o clipă să privesc cu bucurie cum o Ea se joacă cu mâna prin păr. Să mă bucur de dansul fără motiv. Să mă bucur de nimicuri romantice cu intensitatea virginului cu principii.