M-am trezit într-o dimineață și el era acolo. Era imposibil să fi apărut peste noapte dar în acea dimineață eram convins că altfel nu are cum să fie. Nu sunt cea mai conștientă persoană în ceea ce-i privește propriul corp dar nu avea cum să ratez monstruozitatea care mi-a apărut pe coapsă dreaptă. Acum că mi-am dat seama de existența lui mă înfricoșa gândul că toată lumea a observat înaintea mea dar le-a fost rușine să-mi spună, că se repetă povestea cu sforăitul.
Am aflat că sforai acum câțiva ani când a trebuit să împart o cameră de hotel în San Francisco cu un coleg de muncă. Nonșalant m-a întrebat după prima dimineață: „Știai că sforai?”. Nu știam. Nu mi-a spus nimeni până atunci. Convins că e doar în imaginația colegului le-am trimis mail tuturor persoanelor cu care am dormit în ultimii ani întrebându-i dacă sforai, și dacă da, de ce nu mi-au spus. Răspunsul a fost același: „Da, sforai. Nu ți-am zis că am crezut că știi!”. Nu știam și acum mă simțeam prost pentru toate nopțile în care eu adormeam liniștit în timp ce cea de pe partea cealaltă a patului trebuia să-mi suporte concertele nocturne.
Din fericire e puțin probabil că mica bucată de carne de pe coapsă dreaptă să provoace un disconfort similar celor din jur dar niciodată nu am fost prea bun în a înțelege persoanele din jurul meu. Poate din cauza asta cu câteva săptămâni înainte o tipă de pe plajă nu mi-a răspuns la zâmbet. Poate că așa cum eu nu aș putea să ies cu cineva care spune doar aforisme poate există tipe care nu pot ieși cu tipi pe a cărui coapsă trăiește o vietate care nu are niciun scop practic. Din momentul în care i-am conștientizat existența mă simțeam stingher pe plajă și îmi lăsam pielea mângâiată doar până în momentul în care simțeam că e posibil ca degetele să i se apropie de zona infectată.
Continuarea aici, pe pagina cursului de Jurnalism Narativ și Scriitură Personală