Am ajuns din Kathmandu în Delhi și înainte să merg la hotel m-am oprit în barul în care am fost de vreo 10 ori până acum. Nu e nici aproape de hotel, nu e deloc ieftin și nu are nimic special, doar că mi-a plăcut de prima oară și nu am vrut să experimentez altceva. În afară de O4 Root am mai fost în alte două baruri relativ constant. Ambele în Noida și până la care nu fac aproape 2 ore. Deși la toate cele trei am lucruri de reproșat am revenit pentru că măcar știu la ce să mă aștept. Mi-am dat seama că același lucru îl fac și în București. Am locurile mele de băut bere. Chiar dacă mi-am zis de câteva ori că nu mai merg în Argentin sau în Oktoberfest am continuat să merg.
Îmi place să mă așez și tipa care mă servește să vină deja cu berea fără să spun nimic sau nea’ Vasile să se mire când cer o sticlă de vin și nu una de Azugă. Tipul din spatele barului să mă întrebe: „Kingfisher, sir?” sau să-mi spună că s-a schimbat politica de Happy Hour de ultima săptămână de când nu am mai fost. Cu toate astea până acum am tot fugit de alte lucruri constante în viața mea. Am mai vorbit despre teoria mea legată de compromisuri, dar acum mă întreb de ce revin într-un bar în care trebuie la un moment dat să-mi iau paharul de pe bar pentru că gândacul să-și continue traseul zilnic, dar mă deranjează faptul că persoana pe care o iubesc își schimbă tonul vocii când vorbește cu străinii?
Poate că îmi place să știu unde e baia și de asemenea îmi place să vorbesc despre copilăria din Gura Humorului mai mult decât despre lucrurile întâmplate în ultimele 8 ore de când nu am mai văzut-o. Îmi place berea și atât; îmi plac începuturile, dar cred că ar fi interesant de experimentat o relație în care să știi să mergi la toaletă și cu ochii închiși. Să nu fii nevoit să spui niciun cuvânt seara când ajungi acasă pentru că știe deja ce bere preferi. Da, pe bar se plimbă gândaci, dar măcar știi că ea nu îți va reproșa faptul că nu o săruți mai mult decât cei 10% trecuți deja pe notă.