Martea. Dar mai ales Joia.

Te iubesc Marțea. Și mai ales Joia.

Te iubesc Marțea pentru că atunci te-am cunoscut. Era o Marți ca oricare alta. Știu că la tine în sat atunci e zi de târg. Aici în București e târg în fiecare zi. Se schimbă vaci pe porci, cartofi pe porumb, struguri pe vin, cămile pe unicorni în fiecare zi. În fiecare oră și în fiecare minut. În fiecare secundă a fiecărei săptămâni cineva oferă un kil de ceva pe câteva grame de altceva. E capitala, aici se întâmplă mereu câte un schimb. La tine în sat asta se întâmplă doar Marțea de la 5 la 2. Era două și un sfert când ai venit la mine să-mi spui că-ți plac ochii mei negri. Ai făcut asta probabil pentru că tarabele pline de pescăruși erau deja închise pe ulițele copilăriei tale. Se pare că eu nu eram atât de închisă cum vroiam să par.

Am regretat ani întregi că în acea Marți nu mi-am închis obloanele la ora două. Nu am făcut asta și așa ai apărut tu și mi-ai zâmbit. Nu vroiai nimic. Așa ai spus. „Nu vreau decât să-ți spun că ochii tăi negri au nevoie de niște albastru dimineața și niște verde seara”. Am zâmbit. Am aflat apoi că ochii tăi sunt albaștri dimineața și verzi seara. Eu nu știam ce să-ți răspund, așa că te-am întrebat dacă dorești niște porumbei. Aveam de vânzare doi. Unul era un bun călător. Celălalt era doar bun. Pe primul îl puteai trimite până în China să-ți aducă un strop de apă din Yangtze și a doua zi ți l-ar fi adus; pe al doilea puteai să-l pui să zboare în jurul unui punct fix și el zbura.

Mi-ai dat un galben și ai luat porumbelul care se putea roti în jurul unui punct fix. Aș fi vrut să te întreb de punctul tău fix dar m-ai fixat cu privirea și mi-ai zis că vrei mai mult decât un chilipir. Atunci m-ai luat de mână și m-ai sărutat. Te comportai ca și cum asta venea la pachet cu porumbelul. Nu venea, dar nu aș fi vrut să dai un calificativ negativ micului meu magazin. Aveam și așa puțini clienți. Așa că te-am sărutat și a început. În momentul acela te-am iubit pentru prima oară Marțea.

Miercuri tu m-ai așteptat în pat și eu am ieșit de la duș cu un prosop verde în cap. Eu aveam un pahar de suc de portocale cu kiwi într-o mână și mâna ta în cealaltă. Tu aveai o bere într-o mână și o mână în cealaltă. Ne-am iubit în timp ce sucul se scurgea pe parchetul lăcuit cu doi ani înainte. Cu toate astea, Miercurea nu te iubesc. Îmi ești indiferent. La fel cum îmi erau indiferente respirările tale apăsate când te apropiai de punctul tău culminant.

Și a venit și Joia. Și ai recunoscut că punctul tău culminant a fost depășit. În legătură cu mine. Și de atunci te iubesc în fiecare joi. Mai mult ca Marțea. Mi-ai spus că o să rămânem prieteni dar că nu ai nevoie de un porumbel care să se rotească în jurul unui punct fix. Eu îți oferisem unul care să zboare până în China și înapoi în mai puțin de 36 de ore. Nu am fost în stare să-ți spun asta. Te iubeam că ai făcut alegerea greșită Marți și decizia corectă Joi. Ți-ai cerut galbenul înapoi, mi-ai dat porumbelul și mi-ai dat drumul la mână.