Mă trezesc adesea scuzându-mă pentru numărul de relații pe care le-am avut până acum. Nu mă acuză nimeni de nimic dar de fiecare dată când am o discuție legată de relații, mai ales dacă o am cu mama, în mintea mea apare un ciclu infinit în care se aude doar: „Dar eu caut, și caut, și caut…”. De puține ori însă stau și mă întreb „Și totuși, tu ce cauți?”. De cele mai multe ori nu mă întreb nimic. M-am obișnuit cu ideea de a „căuta” fără să mă întreb de ce, ce sau până când. Să nu uităm că sunt încă tânăr. Extrem de tânăr. În exterior nu străbate decât un zâmbet, poate pentru că nu cred că ar exista vreo problemă.
Și totuși când mă întreb ce caut mi-e aproape imposibil să dau un răspuns coerent. Da, am și eu mintea plină de clișee desprinse din revistele pentru femei (pe cineva care să mă înțeleagă; cineva lângă care să mă trezesc zâmbind; cineva care să mă facă fericit; o amantă desăvârșită) dar nimic concret. În unele momente reușesc să creez o „listă” de lucruri pe care mi le doresc de la „Ea” dar cele mai multe sunt negații și nu afirmații, și se bazează pe ultima experiență pe care am avut-o. Nu prea poți construi lucruri doar prin Nu-uri.
De-a lungul timpului am ajuns să am o idee, cel puțin în mare, asupra unui set de trăsături pe care Ea trebuie să le aibă. Nu are nicio legătură cu felul în care arată sau nu, că nu vorbim despre lucruri pe care trebuie să le verifici înainte să-ți cumperi o mașină sau o vacă. Aș vrea să vă spun măcar unul din lucrurile „evidente” dar mi-e imposibil să spun ceva care nu e de bun-simț. (cum ar fi să nu folosească „Fată” ca și metodă de adresare sau să nu facă o criză de isterie când îi spun că merg să dansez cu niște prieteni deși ea nu poate ieși).
Mi s-a întâmplat de câteva ori să întâlnesc pe cineva care să „bifeze” aproape toate „cerințele” mele pentru cea lângă care vreau să îmbătrânesc (din nou, îmi cer scuze pentru mulțimea de clișee și pentru cantitatea imensă de roz care se regăsește în rândurile astea) și totuși să nu mă îndrăgostesc. Mai trist decât să te trezești lângă persoana nepotrivită e să te trezești lângă persoana potrivită și asta să nu ajute cu nimic. Suntem conștienți că după o noapte de sex sunt șanse extrem de mari că dimineața să-ți dai seama că nu a fost decât o atracție pură, că nu te leagă nimic de ea; cel mai trist e însă atunci când îți dai seama că seara dinainte a fost perfectă din punctul de vedere al conversației, că sexul a fost genial, că îți oferă tot ceea ce așteptai de la cineva, dar totuși nu o poți iubi. La astfel de concluzii ajungi după săptămâni sau luni în care ți-a fost cel mai bun confident, amantă perfectă, amica pe care o aștepți din liceu și partenerul de bere și de dans pe care ți-l dorești. Bifează toate punctele pe care ți le-ai creat, conștient sau nu, în zece ani dar pur și simplu nu o poți iubi.
În momentul acela îți dai seama că te-ai tot mințit. Nu cauți ci aștepți. Aștepți să fii lovit. Trebuie să fii conștient că nu ai ce să faci ca să crești probabilitatea unei lovituri fatale. Poți să ieși în club în fiecare seară, să mergi la toate cursurile de dans posibile, să cerșești îmbrățișări la metrou sau să stai închis în casă: șansele sunt la fel de mari. Sau mici. Și dacă totuși se întâmplă, o să uiți de liste sau de așteptări, de imaginea pe care ai început să ți-o creezi încă din liceu, de parametri sau de puncte de validare. Leșini și uiți de toate aventurile, relațiile și iubirile care au fost înainte.
Zici tu. Poate discutam odata la o bere 😛
Sansele sunt zero daca nu ai lista de asteptari si nici nu ai de gand sa o compui. Se apropie de minus infinit ( o fi mai putin ca zero? ) daca stai si inchis in casa. Ce te inconjoara creeaza situatii si posibilitati, dar daca nu cauti, tot degeaba. Dar eu zic ca nu stai rau din punctul asta de vedere.
Uneori cautam si … devine cautarea o obisnuinta…Si o vei intalni pe EA, pe care o vei iubi ca un nebun … pana intr-o zi cand te vei intreba( dupa ce ii vei gasi toate defectele) daca nu se poate gasi ceva mai bun… Iubirea nu se stabileste dupa norme si criterii…se simte si se traieste… si , nu dureaza….