Eu am fost dintotdeauna împotriva compromisurilor. A ajutat faptul că nu am fost nevoit să fac unul. Sunt convins că am tot făcut dar nu îmi aduc aminte de vreunul conștient deci probabil au fost ceva de genul: „Bine, nu mergem să vedem filmul pe care aș fi vrut eu să-l văd ci mergem la filmul pe care tu îl aștepți de câteva săptămâni”.
Nu știu de ce am început așa. Nu despre asta vreau să vorbesc ci de faptul că am ajuns să cred că una din virtuțile mele e faptul că tind mereu să spun: „Asta sunt eu! Nu ai cum să mă schimbi!”. O spun inconștient, de cele mai multe ori doar o gândesc, a ajuns un reflex. De fiecare dată când întâlnesc pe cineva care preferă ceainăriile liniștite îmi spun că „Nu are cum să meargă! Eu sunt omul care locuiește în baruri gălăgioase. Nu pot să mă schimb!” fără să mă întreb însă dacă prefer localurile pline de fum în care trebuie să țipi ca să te faci auzit pentru că ele sunt o parte foarte importantă din viața mea, sau pur și simplu am ajuns prin diverse conjuncturi să merg foarte des în astfel de locuri. Uit că motivul pentru care vreau să ies cu ea e ca să pot asculta povestea din spatele ochilor negri și nu ca să am cu cine intra în grota în care merg de obicei. Așa ajung să o iau pe ea în același loc ca pe toate dinainte și să mă chinui juma de seară să înțeleg ce vrea să spună, iar dacă ea se plânge de gălăgie să o consider fițoasă și că nu înțelege magia berii la 5 lei sticla. Și oare care e magia? Am ajuns să cred că una din calitățile mele, la care nu renunț, e faptul că sunt un corporatist care bea Azugă la 3.5 lei. Mă întreb acum de ce-aș fi mai puțin „Gelu” dacă m-aș bucura de o conversație plăcută la un pahar de vin într-un loc liniștit unde părul îi se asortează cu tapetul și ochii nu i se înroșesc de la fumul de țigară.
Probabil că nu sunt singurul căruia dacă i se spune să nu mai facă un lucru îl va face cu mai multă pasiune și mai multă convingere. Ai crede că doar la copii ar merge trucul cu „Nu ai voie să mănânci spanac. Îți face rău. Mănâncă niște ciocolată!”. Acum mi-am dat seama că una dintre puținele relații în care nu am flirtat cu alte tipe a fost cea în care aveam voie să fac asta. Știam că nu o deranjează atâta timp cât mă întorc la ea dar pur și simplu nu mai avea sens să încerc să conving tipele să danseze cu mine. Uneori nu contează atât de mult ce vrei tu ci mai mult ce nu vor alții ca tu să mai faci. Îmi place să cred că am trecut de perioada asta a vieții mele.
Și dacă totuși e să vorbim de compromisuri, eu sper în continuare că nu o să cred niciodată că m-am mulțumit cu un anumit lucru doar pentru că era mai ușor de obținut. E posibil că totul să depindă de modul în care vezi lucrurile. Anul ăsta îmi doresc să fac un număr de lucruri, unele dintre ele necesită destul de mult timp (cum ar fi maratonul), altele mai puțin dar un lucru e aproape cert: nu le pot face pe toate și să mai am și o viață socială decentă. În loc să mă gândesc că trebuie să ajung la un compromis nu trebuie decât să mă întreb ce vreau să obțin cu adevărat și ce implică asta. Nu ce sacrificii trebuie să fac ci pur și simplu să găsesc și să urmez drumul care mă va duce spre locul în care vreau să ajung.