Prima parte aici
Tipul s-a oprit pentru câteva secunde, cât să mă gândesc la faptul că probabil de aceea e așa pustiu pe aici. Toată lumea e la Unirii sau la Universitate așteptând pe cineva să ajungă. Era totuși devreme și de obicei oamenii care ies la ora asta nu așteaptă pe nimeni; vocea atât de cunoscută, deja, m-a oprit să-mi continui gândurile.
— Într-un final a ajuns. Eu eram pierdut în toată nebunia de claxoane, râsete și verseturi recitate la megafon când s-a făcut dintr-o dată liniște. Am ridicat ochii din punctul pe care-l fixam și era doar ea. Nu vă mint. Pentru mine cel puțin, nu mai exista nimic în fața monstruozității de magazin. Doar o copilă care stătea în fața mea cu un mare zâmbet pe față. Mă privea ca și cum mă știa de o veșnicie. I-am răspuns cu zâmbet tâmp. O vedeam pentru prima oară dar mă simțeam ca și cum am fi împărțit același pod în timp ce-i povesteam de primul sărut cumpărat cu o pâine. Ne-am strâns mâinile tremurând dar nu mi-a zis cum o cheamă. Bănuiam că măcar ea îmi știa numele ținând cont că mi-a lăsat un bilet pe ușă pe care scria: „Vreau să bem o bere împreună. Te aștept mâine la 7:17 la Unirii la Mac.”
Primul sărut pe o pâine? Sună atât de cunoscut. Era ca o rememorare a poveștii mele cu pustoaica de 13 ani căreia i-am vândut primul sărut. Pe o pâine.
— M-a luat de mână și m-a tras prin mijlocul intersecției până pe cealaltă parte. Mă jur că nu știu dacă chiar nu existau mașini sau pur și simplu ne ocoleau cu grație. Conta atât de puțin. Aveam cinci degete de care să mă bucur așa că orice comentariu ar fi fost de prisos. Am ajuns în siguranță lângă Hanul lui Manuc și ea vibra cu fiecare por lângă mine. Îmi desena cerculețe în palmă, fără să scoată niciun cuvânt, în timp ce cutreieram pe piatra cubică acoperită doar de umbrele noastre. Vă jur că eram doar noi doi în pădurea de clădiri părăsite. Orașul era doar al nostru, iar noi doi încă nu ne schimbasem vreun cuvânt.
Povestea mă fascina dar m-a lovit o sete nebună așa că a trebuit să mă ridic și să parcurg deșertul de scaune până la Nea’ Vasile care mă ignora din nou. Mi-am luat singur o nouă bere din frigider lăsând pe bar 7 monezi de 50 de bani. Sunetul metalic al uneia dintre ele străbătea întreaga goliciune fără să stârnească nici măcar o privire de pe partea cealaltă a tejghelei. Complet ignorat, mi-am luat sticla și m-am pus la masă de la care credeam că vine povestea puștanului entuziasmat de prima lui întâlnire cu o tipă oarecare.
Povestea tipului venea acum doar de la câțiva centimetri de mine. În continuare nu îl vedeam și nici măcar nu-i simțeam răsuflarea care ar fi trebuit să-mi mângâie ceafa la cât de aproape se afla glasul lui.
— Într-un final am ajuns într-o clădire dărăpănată care probabil s-ar fi prăbușit la o adiere mai puternică a vântului. Din fericire nu era cazul. Încă nu ne vorbisem, cel puțin nu cu cuvinte. Știu că sună ca un mare clișeu siropos dar chiar nu mă simțeam ca într-o carte de Sandra Brown sau Paulo Coelho. Simțeam doar că orice vorbă ar fi în zadar. Ne zisesem atât de multe înainte să ne regăsim încât acum nu avea niciun sens să ne irosim respirările. M-a tras după ea la subsol unde nu străbătea nicio rază de lumină. Nu vedeam nimic dar îi simțeam, ținând-o de mână, pașii hotărâți care înaintau prin bezna totală. După câțiva zeci de metri s-a oprit și ne-am așezat pe o podea plină de praf și mirosind a mucegai vechi de secole. Mi-am pus brațul drept în jurul gâtului ei și am încercat să o sărut. Mi-a întors obrazul așa că buzele mele nu au reușit decât să-i umezească pomeții.
Auzind povestea săruntului interzis mi-am adus aminte de momentele din adolescență în care deși ea îmi oferise prietenia, ce copii eram, tot nu mă lăsa să o sărut. De sărut, am sărutat-o într-un final. După ce i-am zis că am înșelat-o. Încă mai simt umilința acelor buze. A trecut mult de atunci dar tot cred că mi se cuvine să fiu fericit. Așa sunt eu, cer multe de la Univers.
— După ce mi-a refuzat sărutul a început să-și plimbe pletele peste trupul meu acoperit. Mi-a dat apoi tricoul jos și-i simțeam părul cum îmi mângâie fața, pieptul și burta. Am încercat de câteva ori să o trag ca s-o sărut dar am fost de fiecare dată oprit cu violență. Era scena ei iar eu nu eram decât un figurant care nu avea niciun drept de a decide ce se întâmplă. Când a început să-mi sărute buricul credeam că va continua să-și coboare buzele dar, citindu-mi gândurile ce urmau (cu o tentă pronunțat sexuală), s-a ridicat, mi-a mușcat urechea și a plecat. Am rămas singur în întuneric și am așteptat să se întoarcă. Nu avea niciun sens să încep să bântui de unul singur prin labirintul în care m-a adus.
(va urma)