Semafor

Semaforul din fața geamului de la hotel arată roșu. De el s-a apropiat în viteză un fel de Aro. Mi s-ar fi păruit ciudat să se oprească. Nu a oprit. Nici măcar nu a claxonat. De asta îmi place miezul nopții: sunt mai puține claxoane. Prefer lătratul câinilor care își arată colții întunericului. Îmi fumez țigara liniștit în timp ce bicicletele se îndreaptă într-o altfel de tăcere acasă.

Acum doi ani stăteam pe acoperișul unui hotel din Delhi și ne uitam la zmee. Venisem în India pentru a mă deconecta timp de 16 zile de internet și de sex. Acum am venit aici pur și simplu. Sunt mai dependent de tehnologie ca niciodată iar de sex sunt prea bătrân oricum.

În lifturile din București toată lumea apasă disperată pe butonul de închidere a ușilor. Aici toată lumea apasă butonul de deschidere a ușilor după ce s-a urcat în lift. Uneori mă trezesc că o voce suavă îmi aduce aminte că ar trebui totuși să selectez un etaj la care vreau să ajung. M-am obișnuit prea mult cu sistemul „inteligent” în care selectezi etajul în afara liftului.

Pe vremea aia eram într-o relație ușoară. Mi-a plăcut de ea într-o seară iar apoi nu mi-a displăcut. Era simplu. Îmi plăceau sânii ei când se afla deasupra. Ei cred că îi plăceau glumele mele deplasate. Nu știu de ce a ținut atât de mult relația noastră și nici de ce i-am spus în acea dimineață că nu mai are sens să ne vedem. Ne-am întâlnit după un an într-o stație de metrou părăsită. Ne-am zâmbit, am vorbit despre vreme și am sărutat-o pe obraz ca și pretext ca să-mi presez pieptul de decolteul prea puțin generos pentru potențialul pe care-l ascunde.

Și mi s-a făcut poftă de dans. Să stau pe un ring gol și să-mi mișc mâinile și picioarele după cum îmi dictează urechea afonă. Să fac podul din picioare în timp ce îmi țin sticla de bere în mână. Să țip fără să mă audă nimeni. Să-mi mângâi singurătatea pe spate și să-i las părul să atingă podeaua. Să facem piruete în același timp și să o împing în brațele altcuiva. Vreau să-mi văd singurătatea cum își mișcă șoldurile în mâinile unui tip care are mai multă nevoie de ea decât mine.

Stăteam pe un pod și ambele capete păreau la fel de îndepărtate. Indiferent spre care m-aș fi îndreptat, podul nu ar fi luat foc. Așa că am rămas înghețat ca o stână de piatră așteptând ca unul din capete să se apropie de mine. Apa trecea și eu mă uitam cum clipele deveneau amintire. Filosofam ca un bucovinean cu idei fumate de mult în timp ce porțile lacului de acumulare din amonte s-au închis. Stăteam pe podul de beton și apa nu mai era. Se pare că podul rămâne pod și atunci când nu are peste ce apă să se suspende.

Mi-am cumpărat sandale de 700 de rupii. Mă așteptam să fie mai puțin dar nu am comentat ținând cont că nu aș vrea să mai merg la birou nici măcar o zi cu picioarele acoperite. Am ieșit din magazin și m-am învârtit căutând să cumpăr o eșarfă (nu am găsit). După ceva timp l-am văzut pe vânzătorul de sandale ieșind și rupând o bancnotă de 500 de rupii. M-am dus la el și l-am întrebat de ce a făcut asta. „200 Rupees the correct price, Sir. Asked for 700 so you know that are good shoes. They are good shoes but you don’t buy for 200. To cheap for you; 700 a good price for you sir. If I keep the extra 500 rupees I not have tomorrow why to work and stay home. I prefer to work for every rupee, not sold to you happiness.”