7:25. Alarma sună pentru prima oară. Mai stau întins 5 minute. Cele cinci minute au trecut. A doua alarmă sună. 8:30. E cazul să mă ridic și să ajung la birou. Ceasul ticăie pe perete. Știam că trebuie să-i scot bateriile. Nu-mi pasă că l-am primit cadou acum câteva zile. Mă ridic din pat, scot două ouă din frigider și-mi fac cea mai simplă omletă din viața mea. Fără ceapă și fără usturoi. Doar sare și puțin mărar. Miroase bine. Sting aragazul, iau o farfurie și pun omleta care arată perfect pe ea. O pun pe blatul de lângă aragaz. Mă întind după o furculiță. Ating ușa unui dulap și văd cu coada ochiului farfuria care se rotește în aer. Împing ușa sperând că salvez omleta. Salvez doar farfuria. E bine, am auzit că cioburile aduc ghinion. Micul meu dejun stătea întins pe gresie și eu zâmbeam. Nu are rost să înjur din cauza unui lucru atât de mărunt.
Țigara de la 11:25. Cobor în fața clădirii și nu văd niciun coleg de corporație. Mă bucur. Urăsc discuțiile despre nimic și truismele. După câteva fumuri a venit un coleg de la 9. Din politețe a venit lângă mine. I-am întins mâna din același motiv. Mi-a zis că peste o săptămână o să fie mai cald. Că dacă am sta mai la sud acum nu ar mai ninge. Truisme despre nimic! Îi zâmbesc fals și-mi pun căștile în urechi înainte să-i povestesc de păpușa pe care o țin sub pat. Uneori vreau pur și simplu să sperii lumea ca să mă relaxez.
La prânz mă duc, ca de obicei, singur, sperând că nu o să dau peste nimeni cunoscut. Comand o pizza și scot tableta pentru a scrie ceva pentru cursul de vineri. Îmi dau seama că tastatura a rămas fără baterii așa că încep să mă chinui cu tastatura virtuală, dar fără mare spor. Vreau să scot o înjurătură dar îmi dau seama că nu e vina nimănui că am uitat să o pun la încărcat. Pur și simplu prea multe lucruri care merg pe baterii, ca și nervii mei când îmi dau seama că au trecut deja 30 de minute și nu mi-a venit mâncarea. Mă uit încrâncenat la domnișoara care mi-a luat comanda dar nu spun nimic. Nu sunt omul care să streseze chelnerii. După un sfert de oră îmi dau seama că o să întârziu la ședința de la două așa că întreb ce s-a întâmplat cu pizza mea. Domnița se uită mirată la mine și îmi spune că nu am comandat nimic. Vroiam să mă cert cu ea dar nu avea rost. Mă ridic și mă duc să-mi iau ceva mai sănătos. Ajung să mănânc shaorma.
Ședința e mult mai tensionată decât de obicei. Se pare că BBC-ul a găsit o problemă destul de mare în aplicația noastră. De nicăieri încep să zboare acuze și mă trezesc într-o dispută cu un coleg. Mă simt acuzat de neglijență și încerc să mă apăr atacându-l. De 6 ani de când lucrez aici nu am fost niciodată atât de agresiv. În momentul în care mi-am dat seama că toate privirile sunt îndreptate spre mine mă opresc și închei cu o replică pentru urechile șefului: va trebui să investighez care e problema de fond și o să revin cu un update.
Fumez două țigări la colțul clădirii cu gluga trasă pe cap ca să fiu sigur că nu trebuie să socializez cu alt bizon cu idei creșe despre vreme și încălzirea globală. Ascult la maxim melodia făcută special pentru astfel de momente, „I don’t want to change the world” și mă calmez. O să mă întorc sus, o să fac o glumă nesărată legată de nevasta unui coleg și o să fim din nou cu toții prieteni.
La 5 mă ridic de la birou. Trebuia să mai răspund la niște mailuri dar nu mai eram în stare să gândesc. Credeam că aș putea juca un biliard sau un tenis de masă ca să mă liniștesc dar mi-am dat seama că nu o să-mi găsesc liniștea în clădirea asta. Prea multe etaje, prea multe geamuri, prea mulți oameni cu copii acasă.
O bere ca oricare alta. Gradele de alcool trec neștiutoare prin venele dilatate. Simt nevoia de intimitate așa că mă apropii de prima domnișoară dispusă să-și vândă zâmbetul pentru cinci minute de mișcări din șold pe ringul de dans. Nu am chef de lubrefianți și alifii dar îi privesc urmele lăsate de sutien și îmi dau seama că aș vrea să fiu cel care îi mângâie sânii de sub tricoul mov. O întreb subit dacă nu vrea să vină la mine. Mă așteptam să spună nu, vroiam să fiu singur dar nu puteam să mă trezesc dimineața și să-mi spun că nu am încercat. A spus da. O uram pentru ce urma să-mi facă, mă uram pentru ce urma să-i fac. Mă simțeam cel mai singur om din univers când am urcat în același taxi.
Mă simțeam ca și cum aș pângări o copilă de 13 ani dar nu mă puteam opri. Îi strângeam coapsele și o străpungeam încercând să-i ajung la suflet. Cred că totuși încercam să-mi ajung la propria rațiune croindu-mi loc prin vaginul ei strâmt. M-am așezat pe spate și mă uitam la tipa fără chip și fără nume cum se mișcă în ritmul bătăilor ceasului rămas fără baterii. Oare ea ce încerca să uite? Eu fugeam de mine, încercam să mă ascund cu totul în ea ca să nu mă mai găsesc. Turbam cu gândul la șansa ratată de a-mi dovedi că pot supraviețui doar eu cu mine.
Am ejaculat în nestire în gura Andreei, Ioanei, Mirunei, Sabinei și a tuturor femeilor din viața mea. Soarta își bătea din nou joc de mine. Și-a ridicat pentru o clipă capul și mi-a zâmbit. A urmat un aforism: „Ca să găsești iubirea trebuie să o cauți într-un loc plin de lumină!”.
Mintea mea a fost inundată de lumină în timp ce ea aduna cu limba sperma rămasă pe penisul aflat încă în erecție. Era prea multă lumină așa că am întins mâna spre sticla de vin rămasă goală pe masă și i-am trântit-o în cap. Era deja miezul nopții. Trebuia să vorbesc cu păpușa care mă aștepta cuminte sub patul întunecat.
Cu o ultimă licărire în privire masa de carne moartă a zis: „Nu există întuneric, există doar absența luminii!”
******
Post scris pentru cursul de scriere creativă. Orice legătură cu realitatea e pur întâmplătoare.
Tocmai cand voiam sa scriu despre un one night-stand terminat prost. Gelule, esti o adevarata inspiratie pentru mine. 🙂
Sper ca totusi o sa-l scrii 🙂