Acum mii de ani te nasteai intr-un sat suprapopulat si trebuia sa pleci ca sa poti supravietui. Plecai in mijlocul salbaticiei sperand ca o sa ajungi sa-ti intemeiezi propriul sat. Nu vrei decat un loc care sa-ti ofere liniste, protectie, hrana si apa. Intr-ul final il gasesti.
Ai putea sa iti construiesti o baraca, sa stai cateva luni, sa convingi niste singuratici sa te insoteasca in noul sat, sa iti dezvolti productia de hrana, sa te simti in siguranta si sa pleci. Sa pleci pentru ca iti dai seama intre timp ca pentru tine conteaza mai mult drumul. Te face mai fericit sentimentul de incertitudine decat cel de certitudine. Te excita descoperirea mai mult decat stabilitatea. Iubesti noul mai mult decat siguranta. Stii ca o sa descoperi un nou loc cel putin la fel de bun. Il creezi si pleci. Din nou si din nou.
Ai putea de asemenea sa fii fericit cu tot ce iti ofera acel loc. Sa ti se para ca esti langa cel mai bun izvor de apa. Ca nu o sa gasesti nicaieri mai mult vanat. Ca pamantul din jurul tau e cel mai fertil. Poate ca iti dai seama ca productia de grau ar putea fi mai mare dar tie oricum nu iti trebuie prea mult asa ca nu ar avea sens sa cauti un loc mai bun. Din cand in cand vitele iti sunt atacate de lupi dar dai vina pe faptul ca gardul din jurul lor nu e destul de solid sau ca ar trebui sa respecti mai mult natura. Satul iti este inundat la fiecare cateva luni dar te multumesti cu bucuria pe care o ai cand apele se retrag. Intr-un final construiesti niste diguri, casele le faci pe pironi, ajungi chiar sa faci si un lac de acumulare pe cursul raului cu probleme. Ti-ai gasit locul si nu vrei sa renunti orice ar fi. E noua ta casa.
Exista insa unii, nu zic nume, persoane importante, care odata ce au ajuns sa fie fericiti intr-un loc pleaca. Si se duc. Doi kilometrii mai la stanga unde ajung sa se simta bine dar isi dau seama ca locul pe care l-au parasit producea mai multa carne si era si mai sigur. Incearca sa se intoarca. Pe la jumatatea drumului isi dau seama ca ar fi trist pentru ei sa se intoarca. Ca are principii. Un sat parasit e un sat parasit. Nu e in stare sa le dea foc la plecare dar ar trebui sa se comporte ca atare asa ca o ia intr-o noua directie. Gaseste un nou izvor si un nou sat apare. Oricat de multa mancare ar avea si cat de sigur s-ar simti oricum va ajunge sa se gandeasca la satele parasite. Orice ar alege va fi alegerea gresita.
Unii exploreaza. Unii colonizeaza. Altora le place pur si simplu sa fie nefericiti.