Acum mii de ani te nășteai într-un sat suprapopulat și trebuia să pleci ca să poți supraviețui. Plecai în mijlocul sălbăticiei sperând că o să ajungi să-ți întemeiezi propriul sat. Nu vrei decât un loc care să-ți ofere liniște, protecție, hrană și apă. Într-un final îl găsești.
Ai putea să îți construiești o baracă, să stai câteva luni, să convingi niște singuratici să te însoțească în noul sat, să îți dezvolți producția de hrană, să te simți în siguranță și să pleci. Să pleci pentru că îți dai seama între timp că pentru tine contează mai mult drumul. Te face mai fericit sentimentul de incertitudine decât cel de certitudine. Te excită descoperirea mai mult decât stabilitatea. Iubești noul mai mult decât siguranța. Știi că o să descoperi un nou loc cel puțin la fel de bun. Îl creezi și pleci. Din nou și din nou.
Ai putea de asemenea să fii fericit cu tot ce îți oferă acel loc. Să ți se pară că ești lângă cel mai bun izvor de apă. Că nu o să găsești nicăieri mai mult vânat. Că pământul din jurul tău e cel mai fertil. Poate că îți dai seama că producția de grâu ar putea fi mai mare dar ție oricum nu îți trebuie prea mult așa că nu ar avea sens să cauți un loc mai bun. Din când în când vitele îți sunt atacate de lupi dar dai vina pe faptul că gardul din jurul lor nu e destul de solid sau că ar trebui să respecți mai mult natura. Satul îți este inundat la fiecare câteva luni dar te mulțumești cu bucuria pe care o ai când apele se retrag. Într-un final construiești niște diguri, casele le faci pe pironi, ajungi chiar să faci și un lac de acumulare pe cursul râului cu probleme. Ți-ai găsit locul și nu vrei să renunți orice ar fi. E noua ta casă.
Există însă unii, nu zic nume, persoane importante, care odată ce au ajuns să fie fericiți într-un loc pleacă. Și se duc. Doi kilometri mai la stânga unde ajung să se simtă bine dar își dau seama că locul pe care l-au părăsit producea mai multă carne și era și mai sigur. Încearcă să se întoarcă. Pe la jumătatea drumului își dau seama că ar fi trist pentru ei să se întoarcă. Că are principii. Un sat părăsit e un sat părăsit. Nu e în stare să le dea foc la plecare dar ar trebui să se comporte ca atare așa că o ia într-o nouă direcție. Găsește un nou izvor și un nou sat apare. Oricât de multă mâncare ar avea și cât de sigur s-ar simți oricum va ajunge să se gândească la satele părăsite. Orice ar alege va fi alegerea greșită.
Unii explorează. Unii colonizează. Altora le place pur și simplu să fie nefericiți.