Dragostea nu-i de mine

Nu știu câți dintre voi au trăit senzația ultimei țigări într-un grup de nefumători și fără niciun magazin de unde să-și poată cumpăra. Senzația asta am avut-o aseară. Am plecat de acasă cu o carte neîncepută la mine, Înainte de Tăcere și m-am trezit în Argentin după 2 beri că mai aveam de citit doar câteva pagini și trebuia să aștept pe cineva să vină să mă culeagă. Eram disperat că era deja târziu și eram aproape convins că nu o să mai găsesc nicio librărie deschisă. Puțin disperat mergeam spre Universitate și am văzut că Librăria Adevărul e încă deschisă. Am intrat sceptic fiind convins că nu o să găsesc decât Jules Verne și deși mi-a fascinat copilăria nu era exact ce aș fi vrut să citesc cu o halbă de bere în față. Am descoperit că au altceva și mi-am ales o carte „safe”, prima mea carte scrisă de un ungur. În drum spre casă am dat peste o carte al cărei autor îmi suna cunoscut.

Era continuarea cărții care mă fascinase în New York. Sincer, nu mai știu nimic despre cartea respectivă, știu că am ales-o ca și lectură de avion și pentru că pe coperta din spate erau trecute 3 „cuvinte” definitorii pentru mine, sau cel puțin pentru săptămânile care urmau: „New York”, „De veghe în lanul de secară” și „Friends”. Am deschis-o prima oară în zborul de la San Francisco la New York. Am terminat-o în Central Park. Am rămas fascinat de banca aceea în care am stat singur într-o mare de verdeață înconjurată de un ocean de oțel și beton. Știam că există o continuare a poveștii, că după New York urmează o poveste în Edinburgh. Am căutat cartea în diferite librării și site-uri dar fără succes. Până aseară.

Știți cum e atunci când reîntâlnești în metrou tipa care te-a cucerit cu luni de zile înainte în aceeași garnitură? Așa a fost și aseară. Am mers la casă și am plătit cartea cu zâmbetul pe buze. Am ieșit din librărie și aproape dansam. Încă nu am început-o. Va fi cartea de care mă voi bucura în Scoția.