Barabule și relații

O iubeam pentru că era vie. Pentru că nu știam ce o să spună în următoarea clipă. Pentru că în spatele fiecărui zâmbet se afla un om și nu doar altcineva, un amestec omogen de 50 de oameni uniți de niște substanțe chimice.

Ieri am gătit. Ceva extrem de simplu: mâncarică de cartofi cu carne de porc. Nu am avut nevoie decât de trei ingrediente: o farfurie de ceapă, una de cartofi și una de carne de porc. Nimic special. Și totuși a ieșit ceva special. De ce? Ceapa a crescut pe straturile din spatele casei copilăriei mele din niște răsaduri cumpărate de mama și duse bunicii la Berchiești. Barabulele sunt de pe ogorul lăsat moștenire lu’ fratemiu în Băișești la 200 de metri de școala din sat. Carnea vine de la un porc care a crescut în grajdul de pe care am căzut eu acum 18 ani cu capul într-un cazan ruginit plin de mustirată.

Acum un an eram în Delhi. Venisem din Jaipur, orașul maimuțelor, și trebuia să așteptăm 2 zile până aveam tren spre Amritsar. Am ajuns mai mult din întâmplare într-un parc. Stăteam tolănit pe iarbă lângă un palc de arbuști. Nu era niciunul mai mare de metru. Sub fiecare dintre ele se afla câte un cuplu. Unii își acopereau capetele cu un batic să nu fie văzuți când se săruta. Alții stăteau pur și simplu îmbrățișați. Cei mai curajoși se sărutau fără să se ascundă. Aveau cu toții în comun faptul că stăteau sub un arbust și că după ce plecau de sub el nici măcar nu se țineau de mână.

M-am trezit cu o durere de cap. Lângă mine era o domnisoară pe care vag știam cum o cheamă. Și cam atât. O cunoscusem cu câteva ore înainte într-un club aglomerat. Nu știam decât că dansează decent și că are niște sâni incredibili. Ce își dorea de la viață? Ce visa acum 10 ani că o să devină când o să fie mare? Ce o făcea să vibreze? Habar n-aveam. M-am ridicat din patul care scârțâia și călcând pe niște prezervative folosite am mers la baie să mă trezesc cu niște apă rece pe față. M-am uitat în oglindă, mi-am zâmbit și mi-am spus: „Ești tare. Ți-ai făcut din nou o prietenă!”. După 4 luni m-am despărțit de străinul de lângă mine fără să-mi dau seama ce am căutat lângă ea.

De cele mai multe ori ies înfometat din ședința zilnică de 15 minute care durează cel puțin 40. Nu vreau decât să scap cât mai repede de forfota din stomac așa că aterizez la unul dintre fast-food-urile de la 3. Ceva impersonal, rapid, cât să fiu în stare să mă gândesc la altceva. Ce știu despre un hamburger de la Mac? Poate doar că am văzut un documentar în care se spunea că un BigMac conține carne de la 50 de vaci și multe substanțe chimice.

Mai erau doar câteva minute până la sfârșitul meciului. România – Ungaria. Handbal Masculin. Campionatul Mondial. Nu mă interesa cine câștigă, cine se califică mai departe, dacă jucam frumos sau nu. Diferența de goluri trebuia să fie multiplu de 4. S-a încheiat 27-30. Și acum mai țin minte scorul și ziua în care a avut loc. De ce? Pentru că am pus pariu cu ea că dacă diferența e de 4 sau 8 goluri o să mă sărute. Știam că ar fi vrut să fie „Scuipator în bere” când o să fie „mare”, că e surprinsă de faptul că nu se găsesc șosete la conservă în magazin, că îl consideră pe Camil Petrescu un mare misogin, că a încercat să-mi citească blogul dar nu a rezistat mai mult de 3 rânduri, că…. nu știam însă ce gust au buzele ei. Am pierdut pariul dar totuși m-a sărutat. Așa a început una din puținele relații pe care o să le țin minte când o să le vorbesc nepoților despre iubire.

— O iubire de-o vară, vă rog! Cu de toate.
— Imediat. Un bon și 7 lei diferență.