Gelu s-a întors

Gelu s-a întors. Cât de cât. Timp de o lună a fost altceva. Nu știu ce. Nu am mai scris, nu am mai gândit, nu am mai…

Postul ăsta o să fie mai ciudat, o să fie despre lucrurile din ultima lună, o să fie multe lucruri punctuale care vor arăta, într-un fel sau altul, că uneori viața nu se rezumă la pustoaice de 17-20 de ani, la casual sex, la călătorii semi exotice, la iubiri de-o vară. Uneori trebuie să te confrunți și cu lucruri „normale”, cu mutatul, depresia, cancerul, dezamăgirea…

Am plâns de 3 ori în ultimii 10 ani. Acum mulți ani eram în prima mea relație incredibil de serioasă. Mult prea „prima relație”. Am început să plâng atunci când mi-am pierdut erecția și ea a răbufnit în râs din cauza asta (povestea e lungă, nu are sens să o spun acum pe toată). Acum câteva luni eram la cinema cu cineva drag sufletului meu. Am început să plâng la finalul „Concertului”. Acum câteva zile m-am întors Acasă, m-am așezat într-un colț și am început să plâng. Pur și simplu. Ca să mă liniștesc. A funcționat pe moment.

Apropo de „Acasă”: m-am mutat. Mă simt Acasă. Nu am net, birou sau mașina de spălat dar am liniștea de care am nevoie. Nu trebuie să îmi mai fac griji în privința colegilor, vecinilor sau proprietarilor. Eu și frigiderul meu plin de bere, la 5 minute de birou

Atunci când te afli în rahat trebuie să ai grijă de cine încerci să te agăți ca să ieși la suprafață. E posibil ca în loc să te ajute să iasă să te împingă și mai tare în el și după aia să-ți recomande un psiholog o vitanjă bună.

Am primit viza de Australia dar nu mai plec pe 25 februarie. Există mai multe motive dar în principiu uneori trebuie să te gândești și la alții, nu numai la tine.

Prietenii îți întind mâna de pe partea cealaltă a mesei nu îți scriu pe wall-ul de pe Facebook.

Mi-am dat seama că tot alerg după „prieteni” noi încât am uitat de oamenii care au tot fost aproape de mine.

După cum spuneam, lipsit de inspirație… Poate îmi revin :-s