O prietenă bună mi-a trimis un mail azi în care-mi scria: „Îmi place să îmi imaginez câteodată în metrou dacă aș fi pe o insulă pustie și aș vedea câte un om o dată pe an ce încântată aș fi.. acuma că sunt peste tot mi se par destul de enervânți și nesărbătorești” E un lucru de bun simț și atât de evident încât e greu de crezut că ar putea cineva să o contrazică. Și nu e vorba numai de faptul că pe insula pustie ai ajunge să faci compromisuri ci pur și simplu ți-ai acorda timpul necesar pentru a cunoaște pe cineva, să treci de lucrurile enervante (dar mărunte) pe care toți le avem și să ajungi să te bucuri pur și simplu de cineva diferit. Câteodată ar fi atât de simplu dacă unele lucruri ar fi pur și simplu „decise” și nu putem să ne întrebăm după ceva timp dacă am făcut decizia bună sau nu…
Tu! Da, Tu! Până acum te-am ignorat dar azi am nimerit în același lift, B, și m-am decis: aș vrea să rămân cu tine pe o insulă pustie. Da, tu, tipa de la 6 care nu spune „O zi bună!”, tipa care în fiecare dimineață înainte să vină la birou își înfige ceva în fund, doamnișoară crispată care își roade unghiile. În mod normal te-aș ignora cu grație dar azi aș vrea să petrec un an cu tine. Știu că ne-am urî în primele două luni. Ne-am ignora următoarele trei în speranța că insula nu e chiar atât de pustie dar… ți-ai da seama într-un final că în spatele narcisistului pseudo-intelectual se ascunde un om care iubește oamenii interesanți și eu mi-aș da seama că odată scos știuletele din fund stă un om care-și dorește o îmbrățișare înainte de culcare, o domnisoară speriată de păianjeni și dornică să cunoască puștani de liceu.
Eu aș uita de puștoaicele mele de liceu, tu ai uita de BMW-ul care te așteaptă la 6 în fața clădirii, eu nu aș mai cânta Holograf, tu ai descoperi Cohen fredonat de mine. Tu sforai, eu beau nuci de cocos distilate, eu vomit, tu plângi, noi terminăm separat… dar… nu avem cum să ne spunem nu, așa că ne iubim… tu nu m-ai ales, eu nu te-am ales… așa că nu putem decât să fim fericiți… mica mea corporatistă brătână.
nu avem timp Domne! Ma mir cum de respiram, nu avem timp de nimic…nu ne oprim, nu privim, nu vorbim…mergem mai departe..oare unde naiba vrem sa ajungem?
Gelutu, sigur nu e vorba de una dintre cele doua tipe crete satene, care umbla mai mereu impreuna, si care cred ca au aceeasi coada de matura, pe care o folosesc cu randul? (pt referinta , au venit si au donat sange , tot impreuna. – da, sunt si altruitste nu doar corporatiste intepate.
Pentru ca alea sunt de la etajul 8 parca…:-)
Si te-ai gandit cum ar fi sa fii singur cu ambele pe insula ta pustie? 🙂
:)) Caline, evident ca orice asemanarea cu realitatea e pur intamplatoare.