Unul din lucrurile pe care vroiam să le obțin de la plecarea mea în India era să rezist 16 zile fără iPhone, fără acces la Twitter/Facebook/Mail. Am rezistat cu brio. Ironic sau nu, de 5 zile sunt din nou fără telefon. Îl aveam de 3 ani și cei cu care am ieșit cel puțin la o bere știu că aveam o obsesie pentru el. Eram tot timpul conectat. Conectat cu ce? Prefer să nu-mi răspund…
Acum nu știu dacă să-mi iau altul sau nu. „Smart Phone” sau un clasic Nokia? Azi în timp ce stăteam la o bere la Argentin mi-am dat seama că îmi lipsește „carnețelul”. În India nu aveam un telefon cu QWERTY dar aveam tot timpul la mine o agendă. Acum mi-e practic imposibil să port tot timpul cu mine un pix și un colț de hârtie. La asta era bun telefonul. Pentru notat viitoare posturi. De însemnat ce spune bătrânul cu care împarți masa din Argentin. Eu nu sunt în stare să gândesc la comandă. Puținele idei, mai ales în ultimul timp, care mă fac să tresar apar pur și simplu… apar în 41 sau în metrou, pe plajă în Vama sau în lift cu domnișoarele de la bancă…
Primul meu telefon l-am avut cu o zi înainte să vin în București pentru admitere. La 18 ani. Mi-am petrecut noaptea aceea pe tren trimițând mesaje obsesiei mele din liceu. Cred că asta aș fi făcut tot liceul. Aș fi trimis mesaje dubioase tuturor tipelor pe care nu le puteam săruta. Cred că asta am făcut în facultate… din fericire am reușit să-mi recuperez cele aproape 10.000 de SMS-uri de pe telefonul pierdut… probabil nu o să le deschid niciodată dar e bine de știut că dacă vreau să văd evoluția mea în timp… sau măcar cum m-am schimbat…
Am totuși nevoie de un telefon care să-mi permită să-i trimit un mail de la bere, să ajung să-i scriu SMS până nu mă răzgândesc că o vreau în patul meu, să pot să-i notez ID-ul de mess înainte să termin berea…