But desire is a curious thing. If it does not exist it does not exist and there is nothing you can do to conjure it up.
Dorința. Cerul de deasupra e la fel ca și acum 7 zile, ca și acum 6 zile, ca și acum 2 zile: nepătat. Nu știu ce oră e și bănuiesc că e joi. Ce ar putea înlocui dorința de a simți furnici pe sub piele? Ce le-ar putea omorî atunci când crezi că ai mult mai mult decât atât? Când ar trebui să-ți spui că e ok să o seduci pe tipa din față, doar pentru că ți-a zâmbit, și când e ok să nu-ți mărești lista de tipe în al cărei corp ai intrat, pentru că vrei să se simtă și să fie unică?
Am visat ciudat aseară. De fapt nu era vis. Fantezie poate. Realitate în niciun caz. Eram fericit. Am trăit, până acum, zeci de momente ca acelea. În timp ce se întâmplau îmi era frică să mă consider fericit. Azi am făcut sute de poze. Le voi privi și voi zâmbi mai mult decât am făcut-o în momentul în care apăsam pe butonul camerei. M-am trezit cu zâmbetul pe buze. De zeci de ori furnicile au plecat. Le-am alungat de frică să nu mă doară prea tare, apoi mușcăturile de țânțari. Acum e plin de gângănii zburătoare pe aici.
Eu nu am trecut de partea cu dorința, de carnal, de sentimentul acela ciudat când îți dai seama că în fața ta e un diamant neslefuit. Veverițele minuscule nu se mai agită în palmierul din față. Păunul s-a culcat și el. 100 de Rupees, păpușă. Dai cu barosul și apoi cauți în miile de bucăți ceea ce-ți doreai fără să știi. Inevitabil, bucățile sunt prea mici ca să mai recunoști ceva, așa că îți încerci norocul cu altă bucată de diamant neslefuit. Furnicile te forțează să arunci microscopul și pila, așa că iei din nou barosul sperând că se vor transforma în fluturi. ACUM!
Frumos scris… 🙂