Uneori ajung să mă uit peste poze de acum 9 luni, de acum un an sau de acum 5 ani. Inevitabil mă găsesc în câte o jumătate de fotografie. Ciudat sau nu, fiecare dintre jumătățile acelea sunt diferite de celelalte. Evident că diferă orașul în care sunt făcute, unele sunt făcute în București, altele în Brașov, unele în Budapesta, câteva în Constanța… Eu sunt diferit în ele și nu mă refer că lungimea părului sau la felul în care eram îmbrăcat. Alt zâmbet. Altă strălucire în ochi. Oare mă mulez prea bine pe modul de a fi a celei pe care o țin în brațe seara?
Și totuși…. dacă aș fi singur în mijlocul deșertului Australian eu cine aș fi? Aș fi suma tuturor celor N jumătăți modelate sau aș fi doar „o chestie” evoluată a adolescentului ce iubea iubirea în inima Bucovinei?
ai fi, poate, jumătatea deşertului, sau a acelui Gelu care tânjeşte de atât de mult timp după canguri…
n-ai citit “Unul, niciunul si o suta de mii” a lui Pirandello, nu? mna, pai ti-o recomand, cam asta se intreaba si personajul principal din ea. da’ citeste-o pan’ sa ajungi singur in desert 😛