Continuare

Nu am mai scris de mult. Vroiam să scriu un post mai lung despre cum nu s-a schimbat nimic odată cu absolvirea, cum hârtiile care îmi dau „dreptul și responsabilitatea” de a profesa ca inginer nu sunt decât cel mult niște hârtii pe care la un moment dat le voi arăta nepoților încercând să-i conving să meargă la studii în afară. Am vrut să continui seria posturilor criptice povestindu-vă de dorința mea de a merge la 20:45 în gară, de a mă urca în trenul spre „casă”, de a coborî din el după 8 ore și de a merge la „țară” unde să iau pietre albe în buzunar și să mă urc în părul meu de unde să arunc cu pietrele în găini. Asta era dorința mea: să arunc cu pietre albe în găini. Între timp a început să plouă. Plouă de prea mult timp ca să mai găsesc pietre albe.

Și totuși dacă nimic nu s-a schimbat eu ce o să fac? Din când în când mai am momente de euforie gândindu-mă că aș putea să plec din România și să lucrez/trăiesc în Scoția, Olanda, Australia… Inevitabil ajung să mă întreb: De ce? Doar pentru că e la modă printre „tinerii din ziua de azi” să plece din România într-un loc unde să se poată exprima mai bine și unde să nu fie înconjurați de corupție, mizerie și nepăsare? Pe mine nu mă deranjează niciuna dintre astea. Nu sunt omul care să ia corupția, mizeria, prostia, etc. ca pe o ofensă personală atâta timp cât nu sunt înconjurat de oameni care să participe dinamic la această stare. Dați-mi niște prieteni lângă care să-mi beau berea liniștit, niște colegi pe care să-i consider inteligenți, o tipă pe care să încerc să o iubesc, niște nisip sub tălpi din când în când, niște tipe faine pe stradă și o să mă consider „acasă”. Eu nu vreau să schimb lumea. Eu nu vreau să fac România o țară în care 90% din populația ei să fie mândră de țara în care trăiesc, nu vreau să rezolv toate frustrările oamenilor care se lovesc de sistemul nostru medical sau juridic. Eu nu vreau decât să mă simt ca acasă.

Mă sperie mai tare gândul că acum sunt „om mare” decât faptul că o să locuiesc în București sau că o să mă mut undeva unde nu o să știu pe nimeni. Sper că o să fiu liniștit cu mine după ce inevitabil mă voi lega singur de niște funii. Inevitabil voi ajunge să fiu legat de tipa pe care voi încerca să o iubesc (a încerca nu exclude faptul că voi reuși/reușesc), să fiu legat de un credit bancar, să fiu legat de… Poate ar trebui să încerc să copilăresc cât mai mult. Să fac un master. Să fug în Australia. Să „îmi dau seama” că oamenii au fost făcuți să fie poligami.