La orice întrebare care are legătură cu viitorul meu răspund la fel La orice întrebare care avea legătură cu viitorul meu răspundeam la fel: “Mai întâi să termin facultatea şi apoi o să văd.” Acum pur şi simplu tac. Mai e mai puţin de două săptămâni până atunci şi cu cât numărul de pagini ale lucrării mele creşte (66 and counting) şi aplicaţia devine din ce în ce mai coerentă îmi dau seama că inevitabilul se va produce.
Luna trecută a fost ultima lună în care am plătit impozit pe salariu (asta dacă nu se revine asupra deciziei de a scuti programatorii de impozit). Mâine va fi ultima zi în care o să pot merge de dimineaţă până seara la BCU. Peste 3 luni voi fi nevoi să mă mut din cămin. Peste 12 zile (ceva îmi spune că mai devreme) voi fi doar un alt inginer care bea Timişoreana. Şi totuşi ce faci când ajungi în vârful unui munte? Ştiu, îţi setezi să ajungi în vârful unui munte şi mai înalt.
Acum 8 ani dacă mă întreba cineva la ce facultate vreau să dau le ziceam că la AC în Bucureşti. Nu le ziceam: “Mai întâi să iau BAC-ul şi apoi o să văd”. Nu e vorba că acum n-aş fi fost sigur că o să fiu inginer în Iunie 2009 dar continuarea e atât de puţin evidentă.
De fiecare dată când cineva îmi spune că pleacă la master în Olanda, Danemarca sau în oricare alt loc mă loveşte un sentiment de invidie, invidia că ei mai pot amâna încă doi ani răspunsul la întrebarea “And Now What?”. Ar putea fi un răspuns simplu. Ar putea fi “Mai multă bere şi mai multe călătorii” sau “Acum o să-mi iau casă şi maşină” sau orice alt răspuns evident, sau ar putea fi “Acum pot merge în Filipine să fac un master pe Istoria Religiilor” sau de ce nu “Mă duc în Australia să fac poze la canguri”.
Nu ne place să avem viaţa controlată şi plănuită, dar totuşi ce facem când putem face TOT ce am vrea? Găsim alte graniţe pentru acel TOT. Ne cumpărăm case în rate pe 20 de ani, ne înscriem la o altă facultate, ne căsătorim şi facem copii…
And then what?
Breathe… you have plenty of time for figuring out…
Honey, live’s a bitch. And then you die 😀
Bere la Argentin?
Hmm … era life 😀 Oboseala.
u die