Adio Bucovina

E aproape miezul nopții și mă îndrept spre casă. Dimineața ajung în Bucureștiul din care ies atât de rar. Mini vacanță pe care am petrecut-o „acasă” m-a făcut să-mi dau seama că locul acela nu mai e „acasă”. E pur si simplu locul în care Băsescu sparge ouă în Vinerea mare, locul în care Pârâul Himor se varsă în Moldova, locul în care am învățat să iubesc, locul în care vin de sărbători, locul în care stau mulți oameni foarte dragi mie, locul în care… dar cam atât. Acasă e undeva departe… Acasă e mult zgomot, acasă nu sunt magnolii înflorite, nu sunt păduri în fața geamului, acasă nu există nepoți…. acasă sunt oamenii pe care îi sun când am nevoie de un umăr, sunt oamenii care îmi suportă glumele după 4 Timișoreana, sunt lifturile care se lasă așteptate, acasă sunt iubirile de-un anotimp, sunt cutiile de prezervative aruncate pe muntele de pește stricat, acasă sunt barurile în care încep să iubesc, sunt aeroporturile din care plec și în care mă întorc, acasă e gara în care mă întorc mirosind a scoici… Acasă e acolo unde mă trezesc în brațele ei…