În clasa a șaptea o jurnalistă din New York a organizat în clasa mea un concurs de eseuri care aveau ca temă România. Colegii mei au scris despre comunism, despre sistemul politic, despre sistemul medical, despre Nadia Comăneci, despre… Eu am scris despre casa bunicii. Mi-am început „eseul” spunând că pentru mine România înseamnă locuri dragi, și unul dintre cele mai dragi locuri e casa bunicii cu nucul imens din spatele casei, cu „casa de sus”,cu cei doi peri gemeni, livada imensa…
Între timp în livadă a răsărit o vilă, perii au dispărut și au lăsat loc pentru două case si oricum merg atât de rar încât inevitabil mă întreb: „Ce mai înseamnă pentru mine România?” De ce să rămân? De ce să nu plec pentru câțiva ani in Australia/Norvegia/Coreea/Vietnam? Dacă aș fi trăit acum 30 de ani aș fi plecat cu siguranță în căutarea senzației de libertate. Dar asa… mă simt liber. Dacă aș fi trăit acum 19 ani și m-aș fi întâlnit la Universitate cu cireada de mineri aș fi plecat din țara în care președintele vrea să planteze panseluțe cu târnacopul. Dacă aș fi terminat facultatea acum 10 ani aș fi plecat undeva unde să mă pot afirma și unde să fiu respectat pentru ceea ce știu și ceea ce fac… Acum însă… Sunt laș. Mi-e frică să o iau de la 0. Mi-e frică de începuturi. Dacă o să-mi placă prea mult și nu o să pot să mă întorc la vulgaritatea și răutatea Bucureștiului meu de fiecare zi? De ce mi-e frică să renunț la prieteni, la job, la statutul de pseudo-intelectual?
Aș vrea să primesc un șut în fund. Să mi se închidă toate ușile de aici. Să am un motiv să plec. Să am un motiv să fac parte dintr-o societate civilizată… am nevoie de un motiv să renunț la tot. Așa… mi-e frică de faptul că după 3 luni voi dori să mă întorc, că în 6 luni nu voi reuși să înlocuiesc liniștea de aici cu liniștea de acolo.
România e o țară frumoasă… fără nicio legătură cu subiectul acum 2 zile vecina de sus era să-mi arunce în cap gunoiul ei din bucătărie…
De ce sa o iei de la 0. Pai simplu, pentru ca in fiecare zi o iei practic de la 0. Ti-e frica de ce? Daca pleci nu inseamana ca stergi tot ce te-a definit pana acum, mediu, prieteni etc..intodeauna o sa fie o parte din tine, pt ca din ele s-a format intregul, asa zis Gelu . daca nu ai fi venit la Bucuresti cum ar fi fost viata ta ?…cel mai important lucru e sa pleci …dar sa nu uiti sa mai revii din cand in cand.
When the time is right, you will just know it ;).
ce atata filosofie, pleci sau nu pleci. pleci, te intorci, nu te intorci, te duci in alta parte. cine draq vrea sa stie ce o sa faca peste un an?
Ce te face sa crezi ca daca ai fi trait acum 30, 19 sau 10 ani cu motivele respective, ai fi avut curajul sa pleci si “sa o iei de la 0”? Atatia oameni le-au trait si nu au facut-o.
Faptul ca invoci alte contexte in care ai gasit motive externe tie ca sa fi plecat, nu inseamna ca in ziua de astazi nu poti sa gasesti…altele.
De ce ti-ar fi frica sa o iei “de la inceput”? Un inceput iti da vant, iti da elan si speranta, ai sansa de a invata ceva nou, de a cunoaste oameni si opinii noi, de a (nu 🙂 ) te integra intr-o societate complet noua, de a-ti deschide orizonturile si de a te recrea pe tine insuti daca vrei, esentialul este ce faci cand “o iei de la 0” si nu faptul in sine. Practic si “acolo” vei putea sa gasesti motive ca sa “pleci”, dar si de a ramane, luand-o tot “de la 0”, ca si aici.
Daca ai realiza ca orice alegere are partea ei de pierdere, atunci ai putea sa te concentrezi mai bine pe ceea ce vrei sa ai si sa faci decat pe ce ai pierde daca ai alerga dupa ce vrei. 🙂