Scrisoare pentru o Ea

Nu cred ca ma mai tii minte. Milioane de ani au trecut de atunci, mii de glaciatiuni au fost pe pamânt dar am reusit de fiecare data sa renastem din cenusa propriei ignorante. Cu toate astea în fiecare dimineata în care ma trezesc si ma întreb unde sunt îmi aduc aminte de dimineata de Craciun în care trezit buimac am dat cu ochii de tine. Exista Craciun si atunci desi în momentul asta as putea jura ca Iisus s-a nascut undeva între dimineata în care am ridicat argintii de jos si seara în care privirea mi-a ramas atintita pe corbul ce plana deasupra hoitului descompus. Cârliontii îti alunecau pe spate pe spate în timp ce tu îmi alunecai în adâncuri. Ai ajuns atât de adânc încât trebuia sa te scot înainte sa-mi penetrezi artera responsabila cu simtitul.

Am ajuns în biserica luminata de lumânarile credinciosilor si mi-am aprins si eu o lumânare punandu-mi o singura dorinta: sa-mi gasesc “marea iubire”. Miezul noptii m-a prins cu ochii la artificiile care anuntau noul an si cu buzele pe gura ta trandafirie. Credeam ca a sosit momentul sa cred în înaltare, în sarpe si-n marul cunoasterii.  Credeam ca esti exact bucata de puzzle de care aveam nevoie pentru ca celelalte mii de bucati cu forme neregulate sa capete un sens. Te-am atins cu atât de multa sete în seara aceea magica, respiram cu atât de mult nesat aerul expirat de plamânii tai încât credeam ca nu mai am nevoie de apa, de aer sau de ratiune.

Ne-am vazut rar. Treceau secole pâna când ma jucam din nou cu parul tau brunet. Se luptau si se pierdeau razboie pâna te tineam în brate, ma converteam cu foame la zeci de religii pagâne în cautarea de sensuri. Într-un final veneai. Ne întâlneam în mijlocul câmpului plin de cadavrele bolnavilor de ciuma, ne uitam dupa umbrele celor morti si inventam povesti despre evolutia pestei prin organismul nenorocitilor. Stiam ca noi suntem imuni la tot ce poarta un nume.

Ai dus la una din primele revolutii. Stateam în dulapul pe care statea sprijinit trecutul tau si încercam sa nu respir. Ma chinuiam sa nu fac nici cel mai mic zgomot de frica sa nu fiu descoperit si sa trebuiasca sa-ti confrunt trecutul. Îmi placea sa cred ca eu îti  sunt Prezentul si ca nu mai ai nevoie de nimic. Ar fi fost interesanta o confruntare între un “prezent” în chiloti si un trecut violent. Las. Am renuntat la tot ce-as fi putut pierde si-am iesit într-un final cu-n tremurat în oase.  M-am dezis de tot ce-ar fi putut sa ma dea de gol. Tu mi-ai zâmbit si ai continuat sa rontai bomboane.

A mai durat un secol. Numaram anii din doi in doi. Ai spus ca nu ne stim si ca nu mai are sens. Mi-ai facut cadou o colectie de biti, ai întors spatele si ai plecat. Eu am ajuns la 0. Au trecut milioane de ani de atunci. Ce s-a intamplat apoi? Am supravietuit si eu miilor de glaciatiuni  renascând din cenusa propriei ignorante.

Tu, ce zici, ce mai faci?

7 thoughts on “Scrisoare pentru o Ea

  1. Daca ai fi renuntat la formularea cu ejaculatul pe sani – pe care o folosesti probabil o data la 2-3 texte de genul asta (si-ai reusit in felul asta s-o descarci de sensuri si s-o asezi intr-o banalitate repetitiva si enervanta) – ar fi fost super misto 🙂

  2. Andreea, cred ca e printre primele dati cand am avut o revelatie cand am citit un comentariu. Mersi!! (cand am inceput sa-l scriu vroiam sa transmit alt mesaj…)

  3. Ai potential, dar trebuie sa iti mai rafinezi putin stilul. Folosesti niste clisee care deranjeaza, de exemplu “gura ta trandafirie”

Comments are closed.