Acelasi tren. Alta cutie de bere. Alti colegi de compartiment (imi pare rau ca nu am reusit sa termin de povestit ce mi s-a intamplat in tren ultima oara cand am mers acasa). Nu imi plac oamenii ca mine, pseudo intelectualii care nu incep conversatii in tren, cei care “nu fac parte” din acest grup de “Dorei”, tarani, capsunari si tigani. Fetele lor nu spun nimic. In fata mea un cuplu care ma intristeaza. Ma vad in el, le vad pe ele in ea. Nu vad nici o urma de pasiune, romantismul a coborat la Ploiesti… Probabil ca sunt amandoi in anul I, dupa cat de bine arata legitimatia, impreuna din clasa a 10-a… Acum “savureaza” fiecare cate o carte de la Adevarul (Cotidianul is so “old fashion”) si si-au spus 3 cuvinte in 3 ore…
Ma apropii de casa (Bacau) si incepe sa ninga, incep sa-mi dau seama ca nimic din ce am scris mai sus probabil nu e adevarat si imi dau seama cat de superficial am ajuns si cum nimic din cele scrise nu conteaza. El a coborat, ea a ramas si s-a uitat pe geam cu tristetea omului care nu-si mai vede persoana iubita timp de o saptamana. Privirea pe care o are si acum tintita pe geam nu ascunde posesivitate, nu e plina de orgoliu si cu siguranta ii vrea binele omuletului cu care vorbea in soapta.
Mic si marunt ma intreb cine sunt eu de simt nevoia sa judec?
Me, wondering just the same.
Insa cred ca ai nevoie de un eveniment care sa te “raceasca” atat de tare, incat sa nu iti mai vina in minte gandurile astea, ci sa te afunzi in cartea la care ai inceput sa scrii, sau il filmul la care vrei sa te uiti in continuare.
Mind tricks.