Sărutul care n-a venit

Acum mii și milioane de ani eram un copil îndrăgostit de idei și iubeam mai ales ideea de iubire. În spatele vocii pițigăiate și a bretonului școlăresc zăcea complexul adolescentului care nu a sărutat pe nimeni până la o vârstă în care toți colegii se lăudau cu ultima cucerire. Nu vreau să vă vorbesc de primul sărut că v-am mai povestit de reacția pe care am avut-o după mulți mulți ani când am văzut-o pe ea într-un filmuleț cu ipostaze pe care greu mi le-aș fi putut imagina atunci. Vreau să vă vorbesc despre sărutul dinainte, sărut care n-a venit niciodată.

După cum spuneam, iubeam pentru că nu aveam pe cine să iubesc. Credeam că aș putea face fericită pe oricine ar fi putut privi dincolo de copertele pe care încă nu s-a uscat cerneala și că nu ar fi fost nevoie decât de voința din partea mea. E ușor de imaginat că m-am îndrăgostit de prima fărâmă de atenție. Îi spun dragoste și nu altcumva (cum ar fi obsesie) doar pentru că știu că atunci adormeam cu gândul la ea și mă trezeam cu chipul ei în fața ochilor. Zburdam pe holurile vopsite-n maro după ce-o priveam în albastrul ochilor și momentul în care i-am atins mâna a fost momentul în care au început să-mi tremure încheieturile. Încă mai am Piatra maro pe care am primit-o pe podul care încă e definitoriu pentru mine.
Și totuși… Atingerile de mână, îmbrățișările, privirile și nici măcar scrisoarea în care-mi spunea că îi este dor de mine nu mă ajutau să trec peste complexul pe care această relație platonică îl accentuau… A urmat vacanța și doar câteva rânduri schimbate. septembrie. O așteptam cu un ursuleț de pluș pentru care am strâns bani o lună… Și da, ați ghicit, sărutul nu a venit… Am rămas cu ursulețul de pluș pe care l-am dat primei pe care nu am sărutat-o mecanic…
După ani și ani am auzit de la un amic că a văzut-o la o casă din Cora sau din Carrefour dar eu nu mi-am cumpărat niciodată Timișoreana sau prezervative de la ea.