Cred ca am zis de zeci de ori de locurile in care am lucrat inainte sa ajung la jobul la care sunt acum. Experiente cel putin interesante desi nu o singura data imi doream sa renunt si sa ma duc sa urc pe Platforma. In ultima vara inainte sa ajung in Bucuresti am lucrat la un magazin de pompe funebre. Eram responsabil cu programarea dricului pentru inmormantarile din oras si mai ales sa fac coroane. La inceput mi s-a parut morbid si greu dar aveam macar ocazia sa-mi pun in aplicare si partea “artistica”. Imi placea foarte mult sa folosesc cale albe pe margine si garoafe rosii in centru (mormintele sunt singurele locuri pe care stau bine florile astea). Oricum, inainte sa ajung sa le fac “de capul meu” imi spunea “sefu” ce modele sa fac si ce fel de flori se potrivesc la ce fel de deces (e clar pentru toata lumea cred de ce nu e bine sa folosesti flori albastre la un tanar care a murit inecat).
Din cand in cand, atunci cand numarul de decese era mai mare sau persoana care a murit era mai importanta, nu puteam face singur fata cererii si mai era cineva care facea si el coroanele lui. Eram o echipa dar fiecare dintre noi avea taskuri foarte bine definite si total independente de celalalt. Totul era foarte ok, ne intalneam in jurul unui sicriu si faceam glume mai mult sau mai putin morbide, ne dadeam cu parerea despre cum ar trebui sa arate materialul care se va pune pe fundul sicriului dar nimic mai mult. La un moment dat insa, nu stiu foarte bine de ce, a trebuit sa lucram impreuna la facutul coroanelor. Nu va ganditi la ceva secvential, adica el facea coroana efectiva din cetina si eu o “ornam” ci efectiv impreuna, aceleasi taskuri, acelasi obiectiv. In momentul acela s-a rupt “armonia”, lucru care e normal tinand cont ca el era un fan infocat al trandafirilor si eu nu. Asa au inceput “certurile” care desi se doreau a fi constructive nu aduceau nici o valoare.
Cand e vorba de relatii evit pe cat posibil discutiile despre “sentimente” si tot felul de schimburi de replici care m-ar putea face sa ma simt incofortabil. Cred ca stiti despre ce dicutii vorbesc: dar de ce ai crede ca as putea face un lucru atat de rau, dar de ce nu mi-ai mai dat flori de 2 saptamani, de ce nu imi zici ca ma iubesti, de ce… In mod normal inchei orice relatie atunci cand simt ca se poate ajunge la asa ceva (stiu, sunt un mare copil dar vreau sa-mi aleg singur momentele in care sa nu ma simt bine in pilea mea).
Cand faci coroane e destul de greu sa te opresti in mijlocul procesului si sa pleci. Pur si simplu nu se cade sa lasi un mormant gol inconjurat de cavouri pline de flori si verdeata.
interesantă paralela deși cam morbidă :))
aoleeu Gelutzule!
as avea cate ceva de zis, punctual, dar in mult prea multe puncte…
asa ca zic Pas 😛
e cat de funny poate sa fie o poveste cu sicrie, taskuri, discutii-certuri, coroane mortuare, obiective, sentimente, morminte goale si fugi de-ale tale… deci da, am si ras pe alocuri :-))
Pupyou
Omul, o fiinta rationala..uff
Clipoc. Clipoc-clipoc… (din gene adica)
Salut,as dori sa fac si eu coroane,m-ai putea ajuta cu un mic material asa pentru inceput ? uite adresa mea de mail attiro04@yahoo.com Multumesc Anticipat Attila