Coroane

Cred că am zis de zeci de ori de locurile în care am lucrat înainte să ajung la jobul la care sunt acum. Experiențe cel puțin interesante deși nu o singură dată îmi doream să renunț și să mă duc să urc pe Platformă. În ultima vară înainte să ajung în București am lucrat la un magazin de pompe funebre. Eram responsabil cu programarea dricului pentru înmormântările din oraș și mai ales să fac coroane. La început mi s-a părut morbid și greu dar aveam măcar ocazia să-mi pun în aplicare și partea „artistică”. Îmi plăcea foarte mult să folosesc cale albe pe margine și garoafe roșii în centru (mormintele sunt singurele locuri pe care stau bine florile astea). Oricum, înainte să ajung să le fac „de capul meu” îmi spunea „șefu” ce modele să fac și ce fel de flori se potrivesc la ce fel de deces (e clar pentru toată lumea cred de ce nu e bine să folosești flori albastre la un tânăr care a murit înecat).

Din când în când, atunci când numărul de decese era mai mare sau persoana care a murit era mai importantă, nu puteam face singur față cererii și mai era cineva care făcea și el coroanele lui. Eram o echipă dar fiecare dintre noi avea taskuri foarte bine definite și total independente de celălalt. Totul era foarte ok, ne întâlneam în jurul unui sicriu și făceam glume mai mult sau mai puțin morbide, ne dădeam cu părerea despre cum ar trebui să arate materialul care se va pune pe fundul sicriului dar nimic mai mult. La un moment dat însă, nu știu foarte bine de ce, a trebuit să lucrăm împreună la făcutul coroanelor. Nu vă gândiți la ceva secvențial, adică el făcea coroana efectivă din cetină și eu o „ornam” ci efectiv împreună, aceleași taskuri, același obiectiv. În momentul acela s-a rupt „armonia”, lucru care e normal ținând cont că el era un fan înfocat al trandafirilor și eu nu. Așa au început „certurile” care deși se doreau a fi constructive nu aduceau nicio valoare.

Când e vorba de relații evit pe cât posibil discuțiile despre „sentimente” și tot felul de schimburi de replici care m-ar putea face să mă simt incofortabil. Cred că știți despre ce discuții vorbesc: dar de ce ai crede că aș putea face un lucru atât de rău, dar de ce nu mi-ai mai dat flori de 2 săptămâni, de ce nu îmi zici că mă iubești, de ce… În mod normal închei orice relație atunci când simt că se poate ajunge la așa ceva (știu, sunt un mare copil dar vreau să-mi aleg singur momentele în care să nu mă simt bine în pielea mea).

Când faci coroane e destul de greu să te oprești în mijlocul procesului și să pleci. Pur și simplu nu se cade să lași un mormânt gol înconjurat de cavouri pline de flori și verdeață.