Cel mai trist e că aceasta nu e o fabulă urbană, nu e vorba de metafore. E tristul adevăr: omorâm fluturi fără să băgăm de seamă. Îmi cer scuze, nu vreau să vă bag în aceeași oală cu mine: omor fluturi fără să bag de seamă.
Acum două ore m-a sunat mama așa că am mers în singurul loc de aici (BCU) unde am cât de cât semnal: o fereastră cu vederea înspre piața Revoluției. Un fluture se juca la geam fascinat de lumina de afară. Îi vedeam zborul și zâmbeam fascinat. După ce am închis telefonul am încercat să-i fac câteva poze(deja se oprise pe perete) dar din păcate camera de pe telefon e mai pretențioasă și are nevoie de mult prea multă lumină. Și-a luat zborul din nou și a început să se joace în jurul tricoului meu galben. Într-un final s-a oprit pe pervaz. Am venit și eu în sală.
Acum 5 minute m-am dus din nou la fereastră ca să vorbesc la telefon. Fluturele nu mai era acolo. M-am bucurat pentru el că a reușit să iasă la lumină, la soare, la cele 35 de grade de afară. În agitația mea din fața geamului am dat cu pumnul în perete. Bănuiesc că bănuiți că în momentul acela un ghemotoc s-a prăbușit pe podea.