Am stat azi dimineață până la 4 să văd finalul primului sezon din Californication. S-a terminat cu o poză de familie. Tatăl, mama și copilu’ într-un Porsche. Frumos, dar dupa? Inevitabil se vor opri să pună benzină, să-și cumpere hamburgeri, să-l sune pe tipul rămas la altar…
În „real life” nu există sfârșit. Există momente mai dramatice decât în filme, mai amuzante, mai înspăimântătoare, mai tragice, mai romantice dar nu există final. Nu există globul de sticlă care să delimiteze „the romantic scene” de restul lumii murdare, nu poți să dai „print screen” și să păstrezi momentul și să dai eventual un „restore”.
O poveste de dragoste nu se termină când cei doi se căsătoresc sau când cei doi se despart. Nu există, nu are cum să existe „The End”. Povestea continuă chiar dacă separat pentru amândoi.
Un război nu se termină odată cu semnarea acordului de pace. Fiecare soldat va continua povestea războiului, fiecare nepot va avea viziunea lui si fiecare glonț tras va fi găsit de altă pânză de gater.
exact asta ma gandeam si eu acum ceva timp. ca in viata singurul final adevarat e moartea si asta doar pentru cel care moare si poate nici macar asta. ceea ce e ciudat. tot restul sunt fragmente, etape delimitate artificial in functie de circumtante.
oricum, urmeaza sezonul 2 din californacation ;).
apropo de filme, un schimb de replici in Grey’s Anatomy:
Dr. Ellis Grey: You grew up.
Dr. Meredith Grey: I did.
Dr. Ellis Grey: Hmm. It’s a shame. It’s awful being a grown-up. But the carousel never stops turning. You can’t get off.
Cata dreptate ai!…
Cat despre Californication – eu am inceput sa ma uit la primul episod intr-o dupa-masa si finalul l-am vazut pe la 5-6 dimineata 🙂 Chiar nu m-am putut opri.
Vezi Jeux d’Enfants (2003)
eu unul m-am putut opri din vizionat. bine ca n-ai divulgat mai mult din serial, ca as fi zis ca trebuia spoiler alert. mie mi-a fost clar de cand am vazut inceputul ca ti-ar placea serialul asta 😀