Nevoia de a gândi

Câteodată cel mai rău lucru pe care l-am putea face e de a gandi, mai ales când este vorba doar de suflet si fericire… Ca și cum în timp ce te dai cu parașutele încetezi să țipi de fericire și te gândești „și dacă se rupe și mă aruncă de pământ!”Mi-e imposibil să mă exprim si asta nu e deloc bine asa ca cel mai bine e să nu mă ascund după fabule…

Acum ceva ani credeam că cel mai rău lucru care l-ai putea face e să înșeli persoana pe care o iubești si credeam ca dacă ai avea de ales între a săruta pe altcineva sau nu, cel mai bine ar fi să te abții… Lucrurile s-au dovedit a nu fi atât de simple! În ultimul an, în care dragostea pt EA a crescut constant, am fost pus în situația asta: să îi înșel încrederea sărutându-mă cu alta(sau cel puțin să încerc) sau să mă cenzurez și să nu fac ceea ce simțeam pe moment… În marea majoritate a cazurilor am preferat să acționez împotriva a ceea ce-mi spunea capul:„Nu fi porc si mai mare” si ajungeam în brațele care promiteau mai mult… în mod automat brațele și buzele ei nu se comparau cu ce aveam deja si erau doar o alinare până când eram în brațele EI!

Problema e atunci când îți asculți mintea si preferi să nu faci nimic și să te oprești la a gandi, preferi să te întrebi cum ar fi să o îmbrățișezi sau să o săruți, dacă nu cumva ai simți mai mult decât de obicei… Din totdeauna am ezitat să acționez după instinct si am preferat să gândesc prea mult și să aștept o nouă șansă…

Atunci când însă nu faci ceea ce ai fi vrut și te cenzurezi ascultându-ți mintea riști să transformi un mic bulgăre care te-ar fi putut lovi in fata (obrazul ei întors și faptul că-ți va zice că nu e bine căci ai prietenă) într-o avalanșă care se va mări cu cât te întrebi mai mult ce ar fi daca… asta e și rostul acestui blog, de a opri avalansa care a crescut mult prea tare… Regret că nici măcar în ultimul moment nu m-am întors de la ușă deși asta simțeam? Da dar oricum când faci o greșeală cel mai bine e să nu te întorci, și acum nu pot decât să-mi dau bătăi de cap inutile pentru că sunt aproape sigur că dacă aș fi acționat fără să gândesc prea mult și să fac ceea ce simțeam cel mult ajungeam să ne sărutăm (lucru care cred că nu e destul de probabil) și în momentul în care ușa se închidea m-aș fi gândit mult mai puțin la asta si sentimentul de vinovăție ar fi fost o mică joacă față de avalanșa ce s-a provocat dar care va dispărea cu această recunoaștere si cu lărgirea văii prin sărutul ce-l voi da EI peste 6 ore… toata povestea asta e ciudata mai ales ca o iubesc pe EA mai mult decât credeam că sunt în stare dar asta nu mă oprește atunci când sunt singur să mă întreb „Si daca exista cineva acolo care…” si de la asta pornește de obicei totul!Concluzie? Nu cred ca e cazul deși… probabil peste ceva timp pus în aceeași situație(aceleasi conditii) voi reacționa la fel, dar dacă riscul de a simți ceva special nu va fi nici război de gândire nu va fi! Probabil că sinceritatea îmi va aduce din nou mici probleme dar sper că nu va fi așa si aș vrea să-mi spuneți…

Gata!

P.S. Asta e a doua oară când scriu „monologul” asta pentru că prima oară s-a pierdut odată cu apăsarea butonului de PREVIEW si am mai recuperat decât primele rânduri, și versiunea asta e aproape total diferită de prima deși am vrut să spun același lucru..

Sunday October 30, 2005 – 01:47am (PST)

Da… se vede ca aveam 19 ani când am scris cele de mai sus… publicate pe un blog „private”… Mi-e dor de copilul ăla! 🙂