Dilema

Din când în când locuitorii satului meu din Norvegia mă cheamă să rezolv problemele ce apar și pe care nu le pot rezolva ei. De obicei nu e mare lucru și trebuie doar să decid pe ce parte a drumului să pun gardul, câți cm să aibă stratul de zăpadă, cine a încălcat proprietatea cui… Azi însă… e mai greu. Am aflat de un obicei pe care pe mine m-a șocat și pe care au reușit să-l păstreze ascuns până acum (sau pentru ei e atât de normal încât nici nu merită menționat).

E vorba despre o revoltă a unui copil, al cărui nume nu-l voi menționa de frică să nu fie arătat cu degetul pe stradă, care a pornit de la obiceiul de care vă ziceam. În satul meu, nu am nicio informație dacă același lucru s-ar întâmpla și în alte sate, copiii nu au voie să aibă decât o singură jucărie, și aia primită de Crăciun. Așa că… în fiecare an în dimineața de 25 Decembrie ei trebuie să aleagă între jucăria pe care au avut-o până atunci și cea pe care „au primit-o” de la părinți. E o decizie care ar fi greu de luat de un adult dar copiii o iau în joacă, de obicei atrași de culorile sclipitoare ale noilor jucării. Jucăriile care rămân în urma acestei „loterii” sunt împărțite copiilor mai puțin fericiți care nu au nicio jucărie…

Așa s-a întâmplat și anul asta. Copilul despre care vom vorbi mai mult a avut de ales între mașinuța lui veche, de lemn, cu vopseaua zgâriată, și un elicopter nou-nouț al cărui vopsea strălucea. Într-un final (a fost mai greu decât s-ar fi așteptat ceilalți ca să se decidă) a ales jucăria nouă, iar mașinuța a ajuns la un alt copil care tocmai își pierduse cadoul. Totul părea să fie ok până când un lucru fără importanță a spulberat liniștea satului meu: copilul nostru a găsit roata de rezervă a vechii lui mașini… Știind unde stă noul „proprietar” s-a dus să-i ducă roata vechii sale mașini dar nu mică i-a fost mirarea când ajuns la poarta acestuia l-a oprit tatăl noului „sofer” și i-a zis că nu se cade… „Odată ce ai renunțat la ea nu ai cum să vii așa, neanunțat, și o să vezi. Tu ai acum jucăria ta. Nu se cade!”. Băiatul a rămas șocat… nu se aștepta la asta… cum adică nu se cade? E doar o roată de rezervă… după ce au trecut prin atâtea împreună (4 ani s-a jucat cu ea) , după ce… A început să țipe, să umple borcane întregi de urlete și revolte.

Speriați sătenii nu au știut ce să facă. Au încercat să-i explice din nou că nu se cade. Că odată ce ai renunțat nu poți pur și simplu să vii cu o roată de rezervă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Au încercat să-l facă să se pună în situația celuilalt copil, să se gândească cum s-ar fi simțit el dacă în timp ce mașinuța era a lui ar fi venit copilul care se jucase cu ea înainte și i-ar fi adus… niște ștergătoare noi. Sperau că așa își dă seama că NU SE CADE. Ce contează că roata a fost luată pe vremea când mașinuța era încă a lui atâta timp cât a renunțat la ea pentru elicopter. Într-un final m-au chemat să iau o decizie. Mi-au povestit cele de mai sus și sperau că le ofer răspunsul care să-l facă pe băiat să nu mai strige. Să se mulțumească cu noua jucărie,

Eu însă mă întreb dacă au dreptate sătenii. Dacă chiar „NU SE CADE”… Voi ce ziceți?