Sarlatan

„Suntem cu toții niște șarlatani: supraviețuim problemelor noastre”
Emil Cioran
Am adesea un sentiment de frică, mă tem că o să fiu descoperit. Că va realiza lumea cum sunt de fapt, că nu sunt nici atât de deștept cum îmi place mie să arăt, nici atât de manierat, nici atât de „romantic”, nici atât de…

Acum de exemplu sunt la BCU și mă tem că „custodele” își va da seama că nu am venit aici ca să învăț, deși uneori am deschise cursurile, și mă va da afară pentru a lăsa loc unor studenți mai studioși… De fiecare dată când cer o carte „pur și simplu” mă aștept să mă refuze pe motiv că nu are legătură cu examenul la care ar trebui să învăț. Mi-a fost frică atunci când am cerut cartea de șah împreună cu o carte de SPM sau dicționarul etimologic când teoretic învățam pentru TS. Cu toate astea… încă stau la sala 7 cu o carte de Cioran lângă.

În fața mea e o tipă cu care m-am întâlnit de fiecare dată când am venit aici. Am ajuns chiar să ne salutăm, am făcut și cunoștința… Probabil crede că sunt un om conștiincios care învață din timp pentru examene și că am făcut cunoștința cu ea doar din… politețe… Mi-e frică să nu afle că am mai făcut asta de câteva ori, că am mai intrat în vorbă cu tipe venite să învețe și că oricum sunt un alt băiat care ar profita de naivitatea ei.

De fiecare dată când intru într-un magazin și am rucsacul în spate mă aștept ca la ieșire să vină cineva de la pază și să mă ducă într-o cameră obscură unde să se dovedească că nu sunt viitor inginer ci doar un hoț ordinar. De 2 ori m-au oprit, s-au uitat în rucsac, și-au cerut scuze si m-au lasat sa plec. S-au uitat atât de superficial… ar fi trebuit să vadă că în ciuda bonului care atestă că am cumpărat cele 4 beri, 2 peteuri, kilogramul de lămâi și sticla de apă eu furasem din bunul simț al celorlalți, am luat mai multă atenție decât se cuvine din partea clientei din spate, am sechestrat privirea vânzătoarei de cozonaci… Dar mă lăsau să plec…

Probabil că unii dintre voi care mai citesc posturi în care enumăr cărți, autori, citate, aforisme mă consideră ca și cum aș fi un om relativ „citit”. Vă zic eu că nu e așa. Tot timpul mi-a fost frică în momentul în care intram într-un schimb de idei pe baza unei cărți că celălalt își va da seama că chiar dacă o citisem nu am înțeles nimic, mă așteptam să strige în gura mare: „Nu ai nici cea mai mica idee!”. De fiecare data când am zis că aș fi preferat să stau legat în peștera lui Platon cineva să mă tragă de urechi și să-mi zică: „Aristotel…”. Nu conteaza la cine e adevarul… contează cât de sigur ești pe el.

Acum e mai bine… nimeni nu mai are o părere „prea bună” despre mine (mă încadrez cu brio în medie), în liceu însă era altceva… După naționala de fizică eram privit ca un mic geniu în târgușorul meu. Eram la biserică într-o vineri seară și părintele înainte să mă miruiască i-a spus domnisoarei de lângă mine: „Uite, el e cel mai bun fizician din Bucovina!”. Eu m-am blocat… de frică… dacă ea ar fi început să mă întrebe de legile termodinamicii și eu nu aș fi știut să-i zic nimic și aș fi recunoscut că eu am ajuns cu noroc la Satu Mare… că eu nu știam decât probleme… în care dacă ți se dă a, b, c și se cere d atunci împarți și aduni până dă ceva logic… din fericire s-a uitat la mine și a zâmbit…

Înainte să avem cartelele de acces în clădire mă așteptam să fiu oprit de tipul de la intrare și să mă întrebe ce caut acolo: „Nu știi că aici e clădire pentru oameni mari? Oameni inteligenți și bine pregătiți! Tu ce cauți aici?”. Nu aș fi știut ce să-i răspund și m-aș fi întors din drum și aș fi sunat la birou că sunt bolnav… și aș fi încercat și a doua zi, cu speranța că nu voi fi demascat. Acum e mai usor: am cartela magnetica ce ma ajuta atat de bine sa ma ascund, o dovadă a autenticității măștii.

Deci da… sunt un șarlatan. Eu nu sunt Gelu. Sunt Gheorghe. Încerc să mă ascund dar la un moment dat cu siguranță își va da toată lumea seama. Până atunci mă fac și eu că plouă, se fac și ei că au umbrela la ei.

Al vostru,
Gelu