Drumul spre casă

Am trecut de Buzău. Las în urmă Bucureștiul pentru două zile. M-am despărțit de el cu sunete de manele (cât de departe pare concertul Muse) și cu gândul la blocajul din intersecția de la Mall și așteptând să trec pe roșu în intersecția semaforizată de acasă.

În fața mea un veteran care a apărat Iașiul și Ploieștiul și a urmat linia frontului până în Caucaz. Era comandat. I-a răgușit vocea când țipa să tragă împotriva rușilor. Acum își câștigă banii de medicamente ținându-și decorațiunea pe geaca lui vernilă și ducând oameni din București în Suceava pentru 30 Ron. E dornic să-și repete poveștile pentru oricine vrea să-l asculte. Eu nu l-am ascultat prea mult. România lui nu e și a mea. România mea e mai colorată, e mai răspândită, e mai…
Prin vagonul 8 m-a luat în brațe o țigancă zicându-mi să ne futem puțin. Țiganul era lângă și râdea. Mâinile lui erau în buzunarele de la spate în timp ce ale consoartei lui erau în buzunarele din față. Nu știu cum sunteți voi dar eu prefer puțină intimitate și am împins-o cu sălbăticie, păstrându-mi astfel atât demnitatea cât mai ales portofelul.
P.S. Orice greșeală e cauzată de tst și de căldură