Music in my life

Nu știu când a început să-mi placă Holograf dar știu că formația asta mi-a marcat „tinerețea” și primul concert la care am fost a fost magnific… știam toate versurile…

Înainte de asta, am descoperit destul de târziu melodia Ochii tăi. Știu… mult prea „lăcrimogen” dar era pe sufletul meu la… 16 ani. Nu mai țin minte la cine mă gândeam atunci dar… Ochii tăi…

Dacă tot veni vorba de Holograf, să continuăm cu o dimineata de mai, vreme ploioasă, o casă aproape necunoscută, niște ochi somnoroși, un păr blond, multe vise ruinate și concluzia…

Încă tânăr. Încă pasibil de iubiri neîmpărtășite, de pasiuni nebunești, de… Gala Hagi. Plictisit. La final… Directa 5. Nu știu de ce dar melodia asta m-a marcat atunci și a doua zi îmi luam caseta… 🙂 Ce vremuri… îți place o melodie, îți iei albumul…

O noapte de martie. Brațele ei ofereau căldură. Începutul a fost furtunos și din păcate era departe. Unul în brațele celuilalt. Un radio uitat deschis pe fundal. O melodie lovește pe neașteptate.

Încep să fredonez și eu… „I want to know what love is!” și o sărut. Ea spune un mecanic: „I will show you!”. Eu și cei 17 ani ai mei rămânem puțin blocați… eu vroiam să știu ce e dragostea nu ce e sexul…

Odată cu venirea în București au dispărut și melodiile „lente, de plâns” (ca să-l cităm pe Dan Bittman) așa că singura melodie care m-a mai marcat a fost „Ozzy Osbourne – I Don’t Want To Change The World”. Era un moment în care adunasem foarte mulți nervi și foarte mult stres. Anul 1. O ceartă cu colegii de cameră iscată de la o sticlă de ulei. Ana era plecată acasă. Ascultam muzică la maxim la niște căști uriașe și… Eu nu vroiam să mă schimb. Era ora 1 noaptea cred și m-am decis să fac o vizită Cișmigiului. Ajuns acolo am fost salvat de o tipă care dansa și cânta în mijlocul lacului… În scurt timp am ajuns să cânt alături de ea prin Bucureștiul străin. Nu cred că am mai văzut-o de atunci.