Am/s-a tot scris despre fericirea lucrurilor simple. Cu toate astea nu pot să nu rămân lipit de geamul tramvaiului când văd o fetița de 12 ani îmbrăcată în zdrenţe care desenează pe asfaltul din fața casei dărăpănate o față cu păr galben-mov-albastru, admirată de 3 aurolaci care sug din seva pungii cu aurolac, mai ales că imaginea copilei îmbrăcate cu o rochie roz de la Miniblu care plânge în Plaza că nu găsește la Sarabanda o poșetuță care să se asorteze cu pantalonașii de la Alabala e încă vie.
Te întrebi inevitabil pe ce parte a baricadei vrei ca viitorul tău copil să fie.
dupa cam două zile petrecute cu balurii soră’mii (în număr de trei fete şi un proaspăt junior 😛 ) pot afirma cu convingere că „baricada” asta are foarte multe feţe. cam atâtea feţe câte are natura umană. sau hai, treacă de la mine, de radical din 2 mai puţine feţe 😛
iar despre ce parte a sa ţi-ai dori să se afle viitori tăi copii… eu încep deja să mă întreb dacă voi fi în stare să fiu un părinte suficient de bun cât să pot să îmi cresc copiii în aşa fel încât să nu ajungă asemenea fetiţei din Plaza.
[PS: dacă am sunat bătrân şi/sau demodat, îmi asum toate consecinţele]
Mai bine demodat decat sa-ti cresti, mai degraba sa nu-ti cresti, copilul in stilul multora din parintii moderni.
Da, miChou, stiu ca sunt foarte multe fete ale baricadei… si astea sunt doar extremele si “pb” o sa fie de care se va apropia…