…candva asteptam oamenii sa moara

…acum ceva timp lucram la un magazin de pompe funebre. A fost ultimul job dinainte de acesta. Nu era aceeași satisfacție, dar… așteptam rudele îndoliate să comande sicriul. Făceam recomandări, alegeam nuanța de negru. Făceam coroanele și scriam panglica: „Sincere regrete din partea familiei Popescu”.

Eram și-ntr-o relație „banală”. Ea frumoasă dar doar atât. Foarte frumoasă, fund foarte drăguț, sâni cum îmi plac mie… dar doar atât! Am întâlnit însă pe cineva care m-a făcut să-mi dau seama că nu ține foarte mult de <știți voi> și mai mult de . După 4 seri în care mă îndrăgostisem de răspunsurile ei tăioase, de zâmbetul ei, de pielea ei cafenie și m-am hotărât să mă schimb… Una din acele decizii care ar trebui să-ți marcheze restul vieții, care ar trebui să te facă să nu-ți mai dorești…

A 5-a zi în drum spre ea o văd în brațele altuia.

Asta dacă tot veni vorba de un singur coș.

3 responses to “…candva asteptam oamenii sa moara”