Am mers acum 10 minute până la Spring-ul din Plaza să-mi iau ceva de mâncare. Liftul era jos așa că… hopa și eu în el. A început să urce: eu și trei domnițe… 3 doamne și eu 4.
Doamnița 1: „Trebuie să-mi iau o rochie de seară”.
Doamnița 2: „Eu tocmai mi-am luat una de la ????? (nu-mi spunea nimic numele, nu era Carrefour, Cora, House of Art sau Kenvelo). Am dat 40 de milioane pe ea!”.
Doamnița 3 dă din sprâncene. Poate că nici ea nu înțelege ce importanță are prețul.
Doamnița 1 cu un zâmbet ciudat pe față: „Nu mi-o dai și mie?”.
Doamnița 2: „Nu e cine știe ce dar altceva chiar nu am găsit. Am mers și la ???? dar fără 60 de milioane nu ai cum să te apropii. Oricum nu asta era problema dar nu-mi plăcea niciuna și eram și disperată. De fapt nu chiar disperată că la Roșiorii de Vede puteam merge și în trening”
Am ajuns și la 2. Mă simțeam puțin ciudat căci cu 2 minute înainte am ajuns și eu într-un magazin în căutarea unui costum dar am ieșit când am văzut un costum de 14 milioane.
Toată povestea mi-a adus aminte de o călătorie cu trenul când am împărțit compartimentul cu alte 3 domnițe; la sfârșitul călătoriei mă simțeam la fel de ciudat: au început o polemică pe seama Procesului lui Kafka.
cred totuşi că prefer a doua polemică…
io cred ca minteau tzoapele alea de n-ai idee
🙂 Julie, probabil tu stii mai bine 😛 Era putin irelevant daca minteau sau nu 🙂
M-ai pus pe gugalit Procesul lui Kafka, trebuie sa ma mai documentez, dar pana acum am inteles ca e ceva de genul “nu te urca in pom fara sa stii sa inoti ca poate te calca trenu”.