„Doamne! O clipă doar! O întreagă clipă de încântare sublimă… oare nu e de ajuns chiar și pentru o viață de om?…”
Poate fi ceva mai trist decât să O găsești când e puțin prea târziu… cu câteva secunde după ce ea a pus deja „ochi” pe altcineva…
Am început cu dimineața apoi am început să citesc ultima noapte… cea de-a patra. Mi le aduc aminte și pe primele 3 și pe aceasta… nu am reușit să citesc mai mult de 2 pagini. Nu știu de ce… știam cum se va termina așa că nu puteam să-l las pe eroul lui Dostoievski să viseze prea mult lângă Nastenka pentru că știam că… Asta e frumos la viață: nu știm finalul. Ne putem dedica întreaga ființă unei iubiri care se va termina curând, crezând că iubirea va dăinui pe veci. Mai trist e însă atunci când știi că fericirea ei e în brațele altuia… când crezi că (trebuie să) iubești pe altcineva.